Detașamentul de Pompieri Moinești va fi modernizat cu fonduri europene (Foto)
#Postat de Florin Craciun on aprilie 28, 2023
Detașamentul de Pompieri Moinești va fi modernizat cu fonduri europene în cadrul unui proiect implementat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău, prin Ministerul Afacerilor Interne.

Investiția beneficiază de finanțare de peste 6,7 milioane de lei alocată prin Apelul de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, și din fonduri naționale, informează ISU Bacău.
Obiectivul general al proiectului este aducerea clădirii la parametrii de siguranță și stabilitate proiectați, reducerea cheltuielilor cu utilitățile, precum și reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Totodată se va crea cadrul necesar asigurării serviciilor publice oferite cetățenilor în cele mai bune condiții.
Implementarea proiectului se va realiza cu respectarea principiului ”Do No Significant Harm” (DNSH), astfel cum este prevăzut de art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.
Valoarea totală a proiectului este de 6.746.314,67 lei cu TVA, din care 5.635.818,57 lei cu TVA, finanțare din fonduri europene prin PNRR și 1.110.496,10 lei cu TVA, fonduri de la bugetul de stat.
Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, data de început a proiectului fiind 14.02.2023, iar data de finalizare 14.02.2025.
Jurnal FM 