Cal salvat de pompierii sibieni dintr-un lac aflat la marginea localității Orlat
#Postat de Jurnal Fm on aprilie 20, 2023
Pompierii sibieni au reuşit să salveze un cal care a alunecat cu căruţa într-un lac adânc de patru metri, aflat la marginea localităţii Orlat, unde animalul a rupt curelele cu care era legat şi s-a zbătut în apă ca să îşi menţină capul la suprafață.
Apelul disperat al unui om, solicita ajutorul pompierilor, pentru a-și salva calul căzut într-un lac adânc de aproximativ 4 metri, la marginea localității Orlat.
Istovit de efortul de a ieși din apă, calul s-a îndepărtat la peste 15 metri de mal. Cu ultimele puteri încerca să își mențină capul la suprafață.
Intervenția promptă a pompierilor i-a adus lui nea’ Gheorghe calul înapoi! Întreg și nevătămat!
Cu lacrimi în ochi nea’ Gheorghe le-a mulțumit pompierilor și le-a mărturisit că pentru el, calul acesta e mai mult decât un membru al familiei,”transmite ISU Sibiu.
Jurnal FM 
