Current track

Title

Artist


Ansamblu de vehicule în valoare de 150.000 euro confiscat de polițiștii suceveni pentru transport ilegal de material lemnos (Foto)

#Postat de on aprilie 12, 2023

Și în cursul zilei de ieri polițiștii au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transport ilegal de material lemnos. Au fost indetificate mai multe transporturi neconforme, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

transport ilegal de material lemnos

transport ilegal de material lemnos

Totodată, polițiștii au confiscat încă un vehicul de mare tonaj utilizat la transportul a peste 10 m.c. material lemnos cu încălcarea legislației în domeniu fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

transport ilegal de material lemnos

transport ilegal de material lemnos

Marți, 11 aprilie 2023, la ora 07.35, polițiștii din cadrul S.P R 11 Pojorâta, în timp ce desfășurau activități de control pe DN 17 Pojorâta, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale derivate din exploatarea, depozitarea, prelucrarea primară, transportul și comercializarea materialului lemnos din fondul forestier național, au oprit ansamblul auto format din autoutilitară și semiremorcă, pe care se afla încărcat material lemnos lemn rotund diferite specii.

transport ilegal de material lemnos

transport ilegal de material lemnos

 

Conducătorul auto s-a conformat și a prezentat pentru control documentele personale și ale ansamblului.

transport ilegal de material lemnos

transport ilegal de material lemnos

Prin intermediul aplicației Sumal 2.0 a fost verificat avizul pentru cantitate de 25,7679 mc lemn rotund diferite specii.

Comparând datele înscrise în avizul de însoțire cu materialul lemnos încărcat pe ansamblul rutier s-a stabilit faptul că sunt încărcate mai multe piese de lemn rotund rășinoase decât cele înscrise în avizul de însoțire și mai puține pe celelalte sortimente.

Ansamblul de vehicule a fost condus la atelierul de Producție Sadova unde a fost inventariat, reieșind faptul că acesta transporta fizic cantitatea de 22,47 mc lemn rotund rășinoase, 10,71 mc lemn rotund fag și 0,46 mc lemn rotund paltin.

Comparând datele din avizul de însoțire cu cele rezultate în urma inventarierii, reiese că ansamblu de vehicule a transportat în plus cantitate de 12,03 mc lemn rotund rășinoase în plus față de cantitate înscrisă în avizul de însoțire, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 68 alin. 1 ind. 1 din Legea 46/2008 (Cod Silvic) și art. 325 CP.

Prin ordonanță s-a dispus indisponibilizarea autoutilitarei și a semiremorcii, ansamblu ce valorează 150.000 euro.

În cadrul dosarului a fost indisponibilizată și cantitatea de 12.03 mc lemn rotund rășinoase în valoare de 6.135 lei.

 

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Sursa: I.P.J. Suceava/12 aprilie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *