Moped neînmatriculat, condus de un mopedist fără permis, oprit de către polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on martie 16, 2023
Miercuri, 15 martie 2023, la ora 10.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier au oprit pentru control pe DJ178 din localitatea Bălăceana, un moped condus de către un bărbat de 23 de ani, din com. Bălăceana.

Moped neînmatriculat
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/moped-simson-sr2-suhl-gdr-vechi-1421556/
Procedând la verificarea sa în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acest moped neînmatriculat nu figurează ca fiind înmatriculat permanent sau autorizat provizoriu pentru a circula pe drumurile publice, acesta fiind ridicat în vederea expertizării, urmând a se stabili și proveniența cu exactitate a placuței de înmatriculare ce era montată.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere fără permis” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-335
Sursa: I.P.J. Suceava/16 martie 2023
Jurnal FM 