Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de către polițiștii suceveni

#Postat de on februarie 5, 2023

Vineri, 3 februarie 2023, în jurul orei 12.30, un bărbat de 24 ani, din mun. Dorohoi, jud. Botoșani, a condus autoturismul pe str. Ana Ipătescu din mun. Suceava, intrând în coliziune față – spate cu auto condus în aceeași direcție de mers de către o femeie de 38 ani, din localitate.

Iniţial conducătorii auto au declarat faptul că în urma accidentului au rezultat doar avarii ale autoturismelor și au completat un formular tipizat pentru accidente din care au rezultat doar pagube materiale, unde au făcut menţiune că în urma accidentului de circulație nu au rezultat vătămări corporale.

Ulterior, conducătoarea auto de 38 ani s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârsirea infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) Cod penal.

 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/far-accident-auto-albastru-rupt-2940/

Vineri, 3 februarie 2023, în jurul orei 1730, un bărbat de 40 ani, din mun. Botoșani, a condus autoturismul pe Drumul Național 29, dinspre mun. Suceava spre Mun. Botoșani și aintrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 20 ani din orașul Salcea.

În urma accidentului rutier, soferul în vârstă de 20 ani, din orașul Salcea, a suferit leziuni ușoare.

Conducătorii auto a fost testati cu aparatul etilotest rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 190 C.p.p. fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, faptă prev. de art. 196 alin. (2),(3) din Cod penal.

 

Vineri, 3 februarie 2023, aproximativ în jurul orei  22:05, o femeie de 25 ani, din mun. Fălticeni, jud. Suceava, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.N. 2 din direcția loc. Cumpărătura către mun. Suceava, la ieșirea din loc. Cumpărătura, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit pe un teren agricol aflat în afara părții carosabile a sensului de deplasare Suceava – Fălticeni.

Conducătoarea auto a fost testată cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condusă la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în vederea recoltării de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Vătămare corporală din culpă”, prev și ped. de art. 196, alin. 2, 3 din CP.

Sursa: I.P.J. Suceava/4 februarie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *