Brașovean prins băut la volan, poliţiştii i-au deschis dosar penal
#Postat de Jurnal Fm on ianuarie 26, 2023
Miercuri, 25 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brșov au oprit pentru control, pe Bulevardul Saturn, din municipiul Brașov, un autoturism care era condus de un tânăr de 23 ani, din județul Brașov.
Întrucât persoana prezenta indicii în comportament că s-ar afla sub influența alcoolului, polițiștii au procedat la efectuarea unui test pentru stabilirea alcoolemiei din aerul expirat, test care a indicat valoarea de 0,52 mg/l.

Față de cele stabilite, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, pentru a se stabili cu exactitate concentrația de alcool din organism.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Jurnal FM 