Un cunoscut lanț de restaurante se retrage din Austria pe fondul votului împotriva aderării României în SCHENGEN
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 16, 2022
Spartan închide toate operațiunile din Austria și suspendă dezvoltarea în această țară pe fondul poziției autorităților cu privire la aderarea României la Schengen.
Lanțul de restaurante Spartan, cu operațiuni în România, Austria și Spania a decis să nu mai prelungească parteneriatul de franciză din Austria, din cauza rigidității partenerilor comerciali din Viena și pe fondul ultimelor decizii luate de către Guvernul austriac.
Spartan a deschis primul restaurant francizat în Viena în anul 2021, acordând licența de franciză societății austriece Spartan Franchise GMBH. Investiția inițială asumată prin contract de către partenerul francizat a fost de 412.000 euro. Principalul finanțator a fost francizorul, acesta urmărind recuperarea investiției din redevențe și consolidarea brandului pe piața austriacă.

Inițial, compania a planificat deschiderea a 20 de restaurante în patru ani, în zona Viena, Gratz, Linz, prin parteneriate de franciză. Prima locație francizată a fost deschisă în Donau Zentrum, la 20 decembrie 2021, în prima lună generând încasări de peste 60.000 euro. Ulterior, cuantumul vânzărilor s-a redus pe fondul creșterii abrupte a prețurilor și a inflației istorice .
”Încă din luna septembrie 2022, firma francizată Spartan din Austria a făcut demersuri repetate către centrul comercial din Viena pentru a-i aproba planul de marketing și pentru a valida strategia comercială în condiții economice atipice. Toate solicitările noastre au fost tratate cu indiferență. Răspunsuri care în mod normal ar fi trebuit primite în câteva zile, veneau în câteva săptămâni.
Am redactat nenumărate cereri, am dat zeci de telefoane, am întocmit planuri și am solicitat audiențe alături de partenerul nostru, toate fiind ignorate cu desăvârșire.
Comunicarea cu austriecii a fost dezastruoasă. Toate tentativele francizatului de redresare a businessului au fost ignorate fără a primi vreo explicație. În urma consultării cu avocatii și cu firma de contabilitate, francizatul Spartan Franchise GMBH a solicitat insolvența.” a declarat directorul general Spartan, Gabriel Melniciuc. Mai multe detalii pe www.informatiata.ro.
Jurnal FM 