Current track

Title

Artist


Cercetați penal pentru infracțiuni săvârșite la regimul rutier

#Postat de on noiembrie 28, 2022

Duminică,  27 noiembrie 2022, în jurul orelor 17.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, au efectuat semnale specifice de oprire asupra unui autovehicul, condus de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, pe strada Poienelor din municipiul Brașov.

Cu ocazia controlului efectutat, s-a observat că bărbatul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, atfel că a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultaul indicat de aparat a fost de 0,44 mg/l alcool pur in aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de Cod Penal cu până la cinci ani închisoare.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, acestea fiind instrumentate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Sursa foto: https://nara.getarchive.net/media/whether-its-having-a-drink-at-a-friends-house-before-4edac1

Duminică, 27 noiembrie 2022, in jurul orelor 08:00, lucrătorii Poliției Stațiunii Bran au procedat la oprirea unui autoturism, în trafic, pe raza localitatii Moieciu, care se deplasa pe DN 73.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul autoturismului se află un bărbat în vârstă de 38 ani, din com. Recea, jud. Brasov, iar în urma testării acestuia din punct de vedere alcoolscopic, rezultaul a fost de 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Dat fiind cele constatate, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală de specialitate, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru a se stabili nivelul de îmbibație alcoolică din organism.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui sau a altor substanțe, faptă prevazută și pedepsită de Codul Penal, cercetările fiind continuate la Poliţia Staţiunii Bran.

Sursa: I.P.J. Brașov/28 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *