Recomandări ale Poliţiei din Sibiu pentru un trafic în siguranţă
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 25, 2022
Dat fiind faptul că sunt anticipate creșteri ale valorilor de trafic în acest sfârșit de săptămână, îndeosebi pe traseele către și dinspre centrele comerciale, polițiștii sibieni reamintesc conducătorilor auto importanța respectării măsurilor elementare de siguranță în trafic.

- adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil umed, acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
- nu blocați intersecțiile;
- parcați autovehiculele doar în locurile special amenajate și semnalizate corespunzător;
- semnalizați din timp intenția de a schimbare a direcției de deplasare;
- măriți distanța de siguranță între autovehicule;
- acordați o atenție deosebită pietonilor!
„Pietonilor le reamintim că, la primele ore ale dimineții sau seara, când vizibilitatea este redusă considerabil, dar și pe timp de ploaie sau ninsoare, conducătorilor auto le este mai dificil să-i observe, iar distanța de frânare crește considerabil. De aceea le recomandăm să se asigure foarte bine înainte de a traversa drumul și să circule doar pe trotuar sau pe acostamentul drumului”, informează IPJ Sibiu.
Jurnal FM 