Current track

Title

Artist


Sibiu: Un hunedorean i-a smuls telefonul din mână unei femei și a fugit. Bărbatul a fost reținut

#Postat de on octombrie 20, 2022

Miercuri, 19 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Hunedoara, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 30 august, în jurul orei 00:15, i-ar fi smuls telefonul unei femei aflate în zona Pieței Aurel Vlaicu din municipiul Sibiu, după care ar fi fugit.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Hunedoara – Poliția Municipiului Vulcan, la data de 19 octombrie 2022, polițiștii sibieni au reușit identificarea și prinderea persoanei în cauză.

Hunedoreanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *