Current track

Title

Artist


Au început înscrierile pentru formarea unei noi serii de voluntari la ISU Brașov

#Postat de on septembrie 24, 2022

Programul „Salvator din pasiune”, se va derula în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
–  vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
–  să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brașov

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *