Current track

Title

Artist


Măsuri ferme față de șoferii care consumă alcool la volan – Încă un șofer băut a ajuns în arestul IPJ Suceava

#Postat de on septembrie 17, 2022

Vineri, 16 septembrie 2022 s-au continuat cercetările privind infracțiunea rutieră constatată pe raza municipiului Suceava la data de  08.09.2022. Prin ordonanţa organelor de cercetare penală ale poliției judiciare cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier din 16.09.2022, s-a dispus reţinerea suspectului de 40 de ani, din mun. Suceava, față de care a fost continuată urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de: „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, pentru o durată de 24 ore. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Reamintim că la 08.09.2019, ora 16.31, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe Str. Aleea Dumbrăvii din Mun. Suceava, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/driver-ma%c8%99in%c4%83-vehicul-volan-3978839/

Echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava s-a deplasat la faţa locului și a identificat doar unul dintre autovehiculele implicate în accidentul rutier, celălalt conducător părăsind locul producerii accidentului.

În baza informaţiilor obţinute, polițiștii au identificat autoutilitara implicată în accidentul rutier, în curtea unui imobil situat pe str. Aleea Dumbrăvii, iar pe conducătorul acesteia, un bărbat de 40 ani din mun. Suceava, polițiștii l-au identificat pe în proximitatea străzii Aleea Dumbrăvii.

S-a stabilit că în jurul orei 16.20, un tânăr de 21 ani, din com. Putna, a condus autoturismul pe str. Aleea Dumbrăvii dinspre str. Gheorghe Doja, a inițiat o manevră de întoarcere, moment în care a fost acroșat de autoutilitara Volkswagen condusă de către bărbatul de 40 ani, din mun. Suceava. Ulterior șoferul de 40 ani a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior de către organele de poliţie.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager al autoturismului condus de tânărul de 21 de ani, care a fost transportat cu  ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul auto de 21 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,77 mg/l în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost conduși la Spitalul Județean, procedându-se şi la recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de: „vătămare corporală din culpă”,  „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, şi „părăsirea locului accidentului”.

Sursa: I.P.J. Suceava/17 septembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *