Știrile pozitive ale zilei, 16 septembrie 2022
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 16, 2022
1. Reprezentanţi ai unor biblioteci universitare semnalează necesitatea stabilirii unei zile dedicate acestor instituţii
Reprezentanţi ai unor biblioteci universitare au lansat joi, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Biblioteca Centrală Carol I, ideea unei zile dedicate acestor instituţii, iniţiativă care ar facilita rezolvarea unor probleme cu care se confruntă.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/man-reading-a-book-inside-the-library-7273787/
2. Cătălin Predoiu: Proiectele legilor justiţiei au ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia
Proiectele legilor justiţiei, aflate în dezbatere în Parlament, au ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia şi au fost elaborate şi după consultarea cu partenerii europeni, respectiv cu Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Sursa foto: https://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-justitiei1655391560
3. Tenis: Irina Begu a învins-o pe Irina Bara şi a acces în sferturi de finală la Ţiriac Foundation Trophy (WTA)
Românca Irina Begu a învins-o clar joi pe compatrioata sa Irina Bara, cu 6-0, 6-2, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=583822906466395&set=pb.100045160730660.-2207520000..
4. Iohannis: Reuniunea Teatrelor Naţionale subliniază fraternitatea şi solidaritatea pe care se fundamentează relaţiile România – Republica Moldova
Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti subliniază fraternitatea şi solidaritatea pe care se fundamentează relaţiile dintre România şi Republica Moldova, state clădite pe temelia comună a culturii şi limbii române, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat participanţilor la cea de-a VII-a ediţie a acestui eveniment cultural.

Sursa foto: https://www.presidency.ro/
5. Preşedintele ANCOM: Licitaţia de spectru va impulsiona conectivitatea în România
Licitaţia de spectru va impulsiona conectivitatea în România prin creşterea cantităţii de spectru radio necesar pentru ca economia şi societatea să beneficieze de servicii de comunicaţii electronice de bandă largă, bazate pe noile tehnologii, consideră Vlad Stoica, preşedintele ANCOM.

Sursa foto: https://www.ancom.ro/uploads/articles/media/vlad_stefan_stoica.jpg
6. SNSPA organizează a şasea ediţie a Bucharest Security Conference
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează, vineri şi sâmbătă, cea de-a şasea ediţie a Bucharest Security Conference.

7. Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor prin PNRR va avea o valoare de 3,2 miliarde euro (MIPE)
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro şi este condiţionată de îndeplinirea a 51 de jaloane/ţinte aferente trimestrului I 2022 şi trimestrului II 2022, precizează, joi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/images/search/cash/
8. UPDATE Constanţa: Porturile fluviale au fost redeschise
Porturile fluviale Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia au fost redeschise joi seara, după ce acestea fuseseră închise din cauza vântului puternic.

Sursa foto: https://youtu.be/gfdvLsQcYyg
9. Vâlcea: Peste 100 de copii pasionaţi de ştiinţă, participanţi la cea de-a doua ediţie a târgului Ştiinţescu
Peste 100 de elevi pasionaţi de ştiinţă au participat joi, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din municipiul Râmnic, la prezentarea rezultatelor primelor 15 proiecte vâlcene realizate prin Fondul Ştiinţescu, în cadrul celei de-a doua ediţii a Târgului de ştiinţe organizat de Fundaţia Comunitară Vâlcea, cea care a adus acest fond în judeţ în urmă cu un an.

Sursa foto: https://www.facebook.com/events/2183533465158476/?ref=newsfeed
10. Dolj: Consiliul Judeţean a inaugurat Centrul Cultural ”Constantin Brâncuşi”, un proiect de 27 milioane lei
Consiliul Judeţean Dolj a inaugurat, joi, Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”, un proiect dedicat marelui sculptor şi care a fost realizat în curtea Muzeului de Artă din Craiova- Palatul Jean Mihail printr-o investiţie de 27 milioane lei, bani proveniţi din fondurile proprii ale instituţiei.
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=393112179671883&set=pcb.393113453005089
Jurnal FM 