Un bărbat de 35 de ani, în stare ebrietate și fără permis de conducere, a fost depistat în trafic de către polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 4, 2022
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Astfel, sâmbătă, 3 septembrie 2022, în jurul orei 23.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 35 ani, care conducea un autovehicul pe raza Stațiunii Râșnov, din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat.
De asemenea, procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,06 mg/l alcool pur.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/4 septembrie 2022
Jurnal FM 