„Moara cu povești”. O eroină pentru istorie – Ecaterina Teodoroiu…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Istoria, pentru noi, trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învăţătură de adevăr şi insuflare de virtute”.“ – Ion Luca Caragiale

Stimaţi cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la  „moara cu povești” de fiecare vineri, să mai aflăm împreună, una-alta despre fapte, date și întâmplări ce marchează societatea noastră cea de toate zilele. Azi, am decis să ne-ntoarcem, iar, în timp, așa cum am mai făcut de multe ori aici, și să ne oprim la a „măcina” la „moara cu povești” una dintre filele negre ale istoriei omenirii, adică la primul război mondial, mai precis la viața și moartea unei veritabile eroine a României din acest război, cea pe care o cunoaștem ca fiind Ecaterina Teodoroiu.

Se pare că-n zilele noastre, vorbim prea puţin despre cei care ne fac sau ne-au făcut mândri în lumea întreagă de-a lungul timpului. Cei care ocupă, fără tăgadă, locurile de cinste în memoria colectivă a ţării noastre şi în paginile manualelor de istorie. Tocmai pentru că sacrificiul lor merită asta, trebuie să mai ieşim, din când în când, din cotidianul sufocant al urzelilor politico-sociale vremelnice şi să ne aducem aminte de cei cu care ne mândrim. De unii poate am auzit, de alţii poate mai puţin. Acesta este, în fapt, demersul pe care-l joacă, la roata istoriei, orice moment în care sunt pomeniți eroii țării, momente menite a aduce în mintea şi sufletul generaţiilor trăitoare azi oameni, fapte şi întâmplări care au contribuit definitoriu la existenţa de azi a României şi a spune poveşti adevărate şi frumoase despre eroi. De ce este necesar acest lucru? Pentru simplul motiv că fără sacrificiul lor pe front, cu arma în mână şi cu credinţa în suflet, nu am exista ca entitate statală naţională. Am mai spus-o și o repet, cinstirea memoriei eroilor trebuie să fie o activitate constantă a întregii societăţi româneşti şi nemarcată doar de un patriotism de faţadă afişat, când şi când, la evenimente publice, ceremonii, festivităţi ori alt fel de manifestări cu public. Ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, alergăm după obiective şi lucruri mai mult sau mai puţin trecătoare, suntem, mai mult sau mai puţin, prizonierii propriilor noastre dorinţe, frustrări, împliniri sau neîmpliniri, uitând, nu de puţine ori, să fim oameni pe de-a-ntregul, să ne caracterizăm şi să fim caracterizaţi în tot ceea ce facem, mereu, prin prisma valorilor perene ale umanităţii: empatie, altruism, dedicare, perseverenţă, sacrificiu şi modestie. De aceea, trebuie să ne propunem a aduce-n amintire de oricâte ori putem crâmpeie din vieţile celor pe care îi cunoaştem ca fiind eroii noștri care ne-au dat valoare și ne privesc din filele îngălbenite de timp ale istoriei nației…Astăzi, cred că e bine să ne plecăm gândul și fruntea, pentru câteva clipe, în memoria „eroinei de la Jiu”, Ecaterina Teodoroiu, căzută la datorie în ziua de 22 august1917, cea care, participând voluntar la Primul Război Mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916)și a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu.

Cine a fost eroina noastră de care ne aducem aminte azi? Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în agricultură, Elena şi Vasile Toderoiu, familie care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina. Cătălina a parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior, a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă, numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare dar şi acte care îi atestă educaţia consemnează mai multe variante de nume cum ar fi: Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare. Este cert că ea       s-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, școală absolvită în anul 1916. În această perioadă, a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913, face parte din organizaţia de cercetaşi denumită Cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteştean. Ulterior, în vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul Cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în luna august a anului 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei, având în vedere și pregătirea sa ca infirmieră.La frontiera cu Austro-Ungaria se afla, în momentul declanşării ofensivei armatei române la 15 august 1916, Regimentul 18 Gorj, în cadrul acestuia activând şi fratele Ecaterinei, Nicolae, care urma școala de gradați, adică instrucţia pentru caporali, cum se numea pe atunci.În dimineaţa zilei de 15/28 august 1916, la intrarea României în război, Cătălina este chemată la sediul Crucii Roşii din Târgu Jiu, împreună cu toţi cercetaşii. Referindu-se la acele zile, Ecaterina avea să consemneze ulterior: „La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Tg-Jiu”.După declanşarea războiului, ca urmare a deselor vizite făcute fratelui său pe linia frontului, Ecaterina va lua hotărârea de a participa activ la luptele purtate de către armata română împotriva invadatorilor germani. La 5/18 septembrie 1916, trupele române se aflau pe vechea frontieră la vama Buliga, fiind în retragere. În aceste condiţii, Cătălina merge la Bumbeşti-Jiu pentru a-l vizita pe fratele său care se afla pe front. În ziua de 6/19 octombrie 1916, germanii care se întăriseră prin aducerea Diviziei a XI-a bavareză şi a artileriei grele, declanşează ofensiva pentru străpungerea frontului românesc ce se întindea pe 50 de km pe crestele Carpaţilor. În perioada cuprinsă între 27 septembrie/10 octombrie şi 5/18 octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu a făcut dese călătorii la Bumbeşti-Jiu pentru a se interesa de fratele ei Nicolae. La 14/27 octombrie 1916, armata română declanşează un contraatac împotriva ocupanţilor germani, grupul de Divizii von Kneussl fiind respins spre nord şi vest.În dimineaţa zilei de 14/27 octombrie 1916, în oraşul Târgu Jiu rămăsese doar o companie de miliţie pentru paza podului peste Jiu, o patrulă a acesteia ce fusese trimisă spre vest, la Slobozia, fiind surprinsă de către inamic. Bătălia de la Podul Jiului s-a declanşat la orele 11.30, aici luptând alături de soldaţi şi o parte a populaţiei civile precum şi cercetaşii din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”.În ciuda victoriei de la Jiu, Marele Cartier General decide retragerea Diviziei a XI-a la Piteşti în timp ce la Petroşani, Divizia a XI-a bavareză se reface pentru o nouă ofensivă.Din 23 octombrie/5 noiembrie 1916 şi până la sfârşitul lunii, Ecaterina s-a aflat la Bucureşti unde a fost felicitată pentru eroismul său de către familia regală.

Revenind pe front, a participat la luptele de la sfârșit de octombrie de la Sâmbotin. La 1/14 noiembrie 1916 fratele Ecaterinei, Nicolae, a pierit în luptele de la Porceni. Din acea zi, Ecaterina va lupta sub comanda locotenentului Gheorghiţoiu, fostul comandant de pluton al fratelui său. În noaptea de 1-2 noiembrie 1916, Ecaterina se afla la Dăneşti. Armata română se retrăsese spre Dăneşti şi Brătuia în condiţiile în care Tg-Jiu este ocupat de către germani la 3 noiembrie 1916.În noaptea de 3-4 noiembrie 1916, trupele române părăsesc Brătuia şi rezistă o vreme la sud de localitatea Floreşti. În aceeaşi noapte, Ecaterina cade prizonieră în luptele de pe înălţimile Răşina-Peşteana-Tunşi, dar reuşeşte să fugă de sub escortă şi este rănită la piciorul drept. Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume, după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum mi-au istorisit mulţi dintre oamenii companiei mele, în special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj…Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză”. După luptele de la Bărbăteşti, de la 5-6 noiembrie, Ecaterina participă la luptele de la Ţânţăreni şi la contraofensiva de la Filiaşi unde este rănită de o schijă de obuz care îi fracturează tibia şi coapsa stângă. Regimentul 18 se retrage spre Răcari în timp ce Ecaterina, rănită la ambele picioare şi la umărul stâng, este evacuată la Filiaşi, iar de acolo la Craiova şi ulterior la Bucureşti. După ocuparea capitalei de către armata germană, în perioada 13-20 noiembrie 1916, are loc evacuarea armatei şi administraţiei româneşti în Moldova. Cu acest prilej, Ecaterina, fiind rănită, este evacuată la Iaşi, în timp ce regimentul său se retrage fără luptă pe direcţia Filiaşi-Craiova-Slatina- Ploieşti-Buzău-Târgovişte-Râmnicu-Sărat-Varniţa pe Siret. La Iaşi, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent cu ocazia unei vizite a reginei Maria. Între 9/22 şi 14/27 decembrie 1916, în timpul desfăşurării bătăliei de la Râmnicu-Sărat, Ecaterina îşi aşterne pe paginile carnetului de front amintirile din perioada luptelor de pe Valea Jiului la care participase. Ofensiva germană este oprită la 24 decembrie 1916, după ocuparea Brăilei şi a Râmnicului-Sărat, la sud de Siret. Astfel, la sfârşitul anului 1916, frontul se stabileşte definitiv pe râurile Şuşiţa-Putna-Siret şi pe fluviul Dunărea. În perioada petrecută în spitalul ieşean, Ecaterina l-a întâlnit pe tânărul ofiţer Gheorghe Mănoiu, între cei doi creându-se „o legătură prietenească”. Acesta a revenit la unitatea sa, Regimentul 43/59 la începutul lunii ianuarie 1917 iar la 23 ianuarie, când părăseşte spitalul, Ecaterina se va îndrepta spre aceeaşi unitate militară care era cantonată în comuna Dumitreşti-Gălăţei. La începutul lunii februarie 1917, Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu, cel care o numea într-un raport către principele Nicolae, „Jeana D’Arc a noastră”. e baza acestui raport, în martie 1917 Ecaterina primeşte Ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru faptele de arme pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a II-a” şi gradul de sublocotenent prin Decretul nr. 191 din 10 martie 1917, publicat în Monitorul Oficial nr. 292 din 16 martie 1917. Decorația militară i-a fost conferită la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război pentru „vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi.A fost rănită de un obuz la ambele picioare”. Ceremonia de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia chiar din mâinile regelui Ferdinand I. Ulterior, primeşte, la cerere, comanda unui pluton din Compania a 7-a a Regimentului 43/59 Infanterie cantonat la Codăeşti-Vaslui din data de 25 aprilie/8 mai 1917 unde şi-a continuat instrucţia pe baze moderne până la începutul lunii august, când este trimis pe front. În perioada în care Ecaterina s-a aflat la Codăeşti, în presă apar numeroase articole elogioase la adresa sa, prezentând faptele de arme ale „eroinei de la Jiu”.Ofensiva armatei române din vara anului 1917, a fost pregătită de Marele Cartier General, iar planurile de operaţii au fost comunicate trupelor în cursul lunilor mai şi iunie 1917. După aproape opt luni de pregătiri, la începutul lui august 1917 avea să se declanşeze ofensiva pe baza planului generalului Eremia Grigorescu.

Din 4/17 august 1917, Regimentul 43/59 aflat în rezerva Armatei I s-a pregătit pentru intrarea în prima linie. Astfel, la 5 august, pleacă din gara Vaslui spre Tecuci. Ulterior, va trece Siretul şi staţionează o vreme în pădurea Malta Seacă, în apropierea frontului. La 17 august 1917, dorind să o ferească pe Ecaterina de moarte în luptele de la Muncelu, generalul Broşteanu a rugat-o să treacă la spitalul mobil aflat în spatele frontului, dar eroina a refuzat. Luptele de la Muncelu, declanşate la 15/28 august, au fost la fel de grele precum cele de la Jiu din anul precedent. La 18 august, Regimentul 43/59 se îndrepta spre front, iar la 20 august, este trimis în prima linie pentru a înlocui Regimentul 35 Infanterie, pe Valea Zăbrăuciorului, spre Dealul Secului. În ziua de 21 august 1917, au căzut în luptele de la Muncelu, 35 de ofiţeri şi aproape 2 700 de soldaţi români. A doua zi, la 22 august 1917, Batalionul 2, din carea făcea parte plutonul comandat de către Ecaterina, a trecut din rezervă în linia întâ.Î n seara zilei de 22 august, după lupte grele, Ecaterina Teodoroiu se află cu plutonul său în tranşee, pe Dealul Secului, deasupra pârăului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului. În acele clipe, observând că inamicul pregăteşte un contraatac, Ecaterina a părăsit poziţia din tranşee dorind să-i determine pe soldaţii români să pornească la atac cu îndemnul: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. Imediat, a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile ocupate de Regimentul 40 de rezervă german, ultimele sale cuvinte fiind: „Înainte! Răzbunaţi-mă!”.

Trupul eroinei a fost transportat de către brancardieri la postul de comandă al regimentului, unde a rămas până a doua zi, când a fost înmormântată cu onoruri militare într-o poiană din Zăbrăuţi, pe Valea pârâului Glod, comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el, mort în fruntea Companiei a 6-a cu o zi înainte.  „România” din 27 august 1917 a făcut cunoscută tuturor românilor din Moldova, şi celor refugiaţi aici, jertfa supremă a „eroinei de la Jiu”.  În Ordinul de zi nr.1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, la 23 august 1917, se consemna: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu” și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.

După încheierea războiului pentru reîntregirea neamului, la 17 iulie 1921, s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unei statui în cinstea Ecaterinei Teodoroiu. Referindu-se la ideea ridicării unui monument în cinstea Ecaterinei la Tg-Jiu, generalul Henri Mathias Berthelot spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni.” Atunci, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului. Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul oraşului, în Piaţa Prefecturii. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte. Sunt realizate, în basorelief, scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei. Începând cu anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”. Eroina mai are statui ori busturi în cinstea sa în satul Muncelu, comuna Străoane (jud. Vrancea), în Slatina, în Brăila, Târgu Jiu, Azuga și Mărășești, În perioada de început a regimului comunist de la noi din ţară, statutul ei de eroină a fost extrem de redus, tocmai prin asocierea ei intenţionată cu regimul monarhic, ori cu clasa burgheziei. După anul 1960, imaginea de eroină naţională a Ecaterinei Teodoroiu a revenit în prim-plan, fiind utilizată intensiv de către propaganda regimului, în anul 1978, realizându-se şi un film despre ea, intitulat chiar „Ecaterina Teodoroiu”, regizat de Dinu Cocea, după un scenariu de Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru, Amza Pellea şi Ilarion Ciobanu. După anul 1989, probabil din cauza utilizării imaginii Ecaterinei Teodoroiu de către propaganda comunistă, statutul său de eroină naţională a fost apreciat cu discreţie, total nemeritat conform mărturiilor istorice existente. Acum, la peste o sută de ani de la sacrificiul ei suprem, se cuvine să spunem că, deşi despre contribuţia sa la Primul Război Mondial s-au scris nenumărate cărți, studii și articole, nimic din toate acestea nu poate reda la adevărata dimensiune spiritul său de luptă, patriotismul şi puterea ei de sacrificiu. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai țării noastre, iar pentru dragostea de țară, pentru faptele de vitejie și simțul rar al datoriei, prin care și-a îndeplinit ceea ce socotea a fi misiunea ei, chiar cu preţul jertfei supreme, se cuvine să vărsăm măcar o lacrimă…Banca Națională a României a lansat, la sfârșitul lunii noiembrie 2021,prima bancnotă pe care se regăsește chipul unei femei. Adică al Ecaterinei Teodoroiu, eroină în Primul Război Mondial. Noua bancnotă are o valoare de 20 de lei și a intrat în circulație de la 1 decembrie 2021.

Este necesar să ne redescoperim valorile și să le respectăm. Este necesar să ne încurajăm și să promovăm educația, cultura, excelența și performanța, să apreciem contribuția fiecăruia și rezultatele în toate domeniile. Pentru că numai aşa îi vom putea cinsti, aşa cum trebuie, pe cei dinaintea noastră, pe eroii căzuţi pe câmpurile de luptă şi pe ei, pe veteranii de război care mai trăiesc azi. Altfel, nu suntem demni de moştenirea lor! Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet fix ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Kirițescu, Constantin, „Istoria războiului pentru întregirea României”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Scurtu, Ioan; Alexandrescu, Ion; Bulei, Ion; Mamina, Ion, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Buzatu, Gheorghe; Dobrinescu, Valeriu Florin; Dumitrescu, Horia, „România și primul război mondial”, Editura Empro, București, 1998

Marcu, George – Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Predescu, Lucian – Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

Bondar, Veronica, Sublocotenentul P.M. Ecaterina Teodoroiu în Calendarul tradiţiilor militare 2012, Anul III, 2011, Editura Centrului tehnic-editorial al armatei, Bucureşti, 2012

https://radioromaniacultural.ro/portret-ecaterina-teodoroiu-legenda-eroinei-de-la-jiu-si-pildele-sacrificiului-ei-suprem/

https://editiadedimineata.ro/lectie-de-curaj-ecaterina-teodoroiu-eroina-din-primul-razboi-mondial/

https://bibliotell.ro/bibliografii/181-ecaterina-teodoroiu.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/legenda-ecaterinei-teodoroiu-ce-spun-arhivele-militare

http://www.muzeugorj.ro/muzee-si-case-memoriale/casa-memoriala-ecaterina-teodoroiu/

http://monuments-remembrance.eu/ro/panstwa/rumunia-4/164-mausoleum-of-ecaterina-teodoroiu-2