Current track

Title

Artist


I.S.J. Sibiu: Precizări despre desfășurarea probei scrise la Limba și literatura maternă, din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea august – septembrie 2022)

#Postat de on august 19, 2022

Vineri, 19 august 2022, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă.

Au fost înscriși 7 candidați, toți la limba și literatura germană maternă.

Nu au fost candidați absenți, care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau candidați eliminați.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/focused-multiethnic-students-doing-research-together-5940839/

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 31 august, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august 2022 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate SÂMBĂTĂ, 3 septembrie 2022.

Președintele comisiei județene de Bacalaureat,

Inspector școlar general adjunct,

Prof. Monica-Adriana MUNTEANU

Inspector școlar,

prof. Constantin DINCĂ

purtător de cuvânt al ISJ Sibiu

Sursa: I.S.J. Sibiu – Nr. 7.441 din 19.08.2022

19.08_comunicat_BAC_august_2022_Eb)_jud_Sibiu

 

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *