Un incendiu a avut loc în satul Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor, având drept cauză probabilă de izbucnire un trăsnet direct (Foto)
#Postat de Carmen Vintu on iulie 31, 2022
Un incendiu în satul Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor a fost anunțat la 112 sâmbătă, 30 iulie 2022, la ora 08:48.
În satul Dealu Floreni, din comuna Dorna Candrenilor, au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei cu două autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor ardea generalizat un depozit de furaje (fânar), fără posibilităţi de propagare. Au ars depozitul de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 24 de metri pătraţi şi aproximativ 4 tone de fân, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind un trăsnet direct.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 11:15.

Sursa: ISU Suceava
Jurnal FM 