Current track

Title

Artist


I.P.J. Sibiu: Canicula persistă, atenție în trafic!

#Postat de on iulie 26, 2022

I.P.J. Sibiu a transmis următoarele recomandări participanților la trafic:

Stimați conducători auto, înainte de a pleca la drum, efectuați o verificare tehnică elementară a stării autovehiculului;

  • Asigurați-vă că sistemele de răcire, iluminare, frânare sunt în stare foarte bună de funcționare;
  • Asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea indicată. Țineți cont de faptul că, la temperaturi ridicate, pe distanțe mai lungi și viteze mari, crește considerabil riscul ca pneul să explodeze;
  • Asigurați-vă că sistemul de climatizare funcționează în parametri optimi;
  • Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile;
  • Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto;
  • Dacă pe parcursul călătoriei, simțiți/observați fum ieșind de sub capota mașinii, URGENT trageți pe dreapta într-un loc sigur, opriți motorul, coborâți, scoateți din mașină toți pasagerii și îndepărtați-vă de auto. Nu încercați să deschideți imediat capota întrucât riscul de aprindere este foarte ridicat. Apelați obligatoriu la un service specializat. În cazul în care sunt persoane rănite, apelați 112;
  • Asigurați-vă că din autovehicul nu vă lipsește un kit de urgență format cel puțin din: suficiente lichide, hrană neperisabilă, cabluri de curent, cabluri de tractare, lanternă funcțională, trusă medicală;
  • Folosiți ochelari de soare sau parasolare! Atenție la efectul de sirenă (percepție distorsionată a configurației drumului, risc de orbire)!
  • Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că bateria telefonului este încărcată complet!

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/559951

În ceea ce privește pietonii, le reamintim că temperaturile ridicate accentuează considerabil oboseala  conducătorilor auto astfel încât recomandarea principală este aceea de a vă asigura foarte bine înainte de a vă angaja în traversarea drumului, inclusiv când faceți acest lucru pe trecerile semaforizate. Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!

În cazul în care, fie pieton, fie șofer sau pasager, observați persoane prăbușite pe stradă, apelați de urgență serviciul unic pentru situații de urgență 112.

Sursa: I.P.J. Sibiu/25 iulie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *