Șofer testat pozitiv la cannabis, oprit în trafic de către polițiștii brașoveni
#Postat de Carmen Vintu on iulie 23, 2022
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Securetec_cannabis_and_methamphetamine_drug_test.JPG
În fapt, la data de 22 iulie 2022, în jurul orei 18.35, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din municipiul București, care conducea un autoturism pe strada Șoseaua Predeal din Stațiunea Râșnov, județul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Sursa: I.P.J. Brașov/23 iulie 2022
Jurnal FM 