Depistat băut la volan, fără permis și cu poliţa de asigurare expirată
#Postat de Florin Craciun on iulie 17, 2022
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni a depistat în noaptea de 15 iulie, în jurul orei 00.23, pe raza comunei Corbasca, un bărbat de 32 ani ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, informează IPJ Bacău.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constata faptul că autoturismul figurează cu poliţa asigurare de răspundere civilă expirată din data de 23 aprilie a.c, motiv pentru care i-au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare, aplicându-se sancţiuni în cuantum de 2000 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Jurnal FM 