Știrile pozitive ale zilei, 15 iulie 2022
#Postat de Carmen Vintu on iulie 15, 2022
1. Daea: Fermierii pot accesa din 20 iulie credite cu dobândă de 2%, prin Programul ”De trei ori subvenţii”
Fermierii pot accesa din 20 iulie credite prin Programul „De trei ori subvenţii”, cu o dobândă de doar 2%, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Sursa foto: https://youtu.be/8PAWyp0Wjnw
2. România şi-a lansat la New York Planul naţional de acţiune privind dezvoltarea durabilă
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Executivului a lansat, joi, la New York, Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă.
Potrivit unui comunicat al departamentului, lansarea a avut loc în cadrul conferinţei „O reconstrucţie mai bună: măsurarea şi sporirea coerenţei politicilor pentru realizarea efectivă a ODD-urilor până în 2030”, eveniment organizat în colaborare cu Guvernele Italiei şi Luxemburgului şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă care se desfăşoară la New York.
â
Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Ministrul_mediului_pictand_tricouri_%28cropped%29.jpg
3. Ionuţ Dumitru: Economia României ar putea creşte cu 3,8% în 2022
România ar putea înregistra o creştere economică de 3,8% în acest an şi de 3% în 2023, potrivit unui prezentări susţinute de economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

Sursa foto: https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ionut-dumitru-economistul-sef-al-raiffeisen-bank-dobanda-lombard-20924795
4. Constanţa: Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în oraş şi în staţiunile pe care le administrează
Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în oraş şi staţiunile turistice arondate – Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfârşitul actualului sezon estival, a informat, joi, administraţia locală.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:A_view_from_Mangalia_2.jpg
5. Elveţia: Poliţia a confiscat o trotinetă electrică ce poate atinge 120 km/h
Poliţia elveţiană a confirmat joi că o trotinetă electrică confiscată la sfârşitul lunii iunie este capabilă să accelereze până la viteze de 120 km/h, informează agenţia DPA.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Electric_scooter_on_tactile_track.jpg
Sursa: https://www.agerpres.ro/zig-zag/2022/07/14/elvetia-politia-a-confiscat-o-trotineta-electrica-ce-poate-atinge-120-km-h–949911
6. România a solicitat Comisiei Europene să primească mai mult de 50% din avansul subvenţiilor pe suprafaţă (ministru)
România a solicitat Comisiei Europene să primească un procent mai mare de 50% din avansul subvenţiilor pe suprafaţă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Sursa foto: https://youtu.be/Zczr19Lj_HI
7. SUA: Compania Meta şi-a publicat primul raport privind eforturile de a apăra drepturile omului
Gigantul reţelelor sociale Meta, ale cărui platforme – în primul rând Facebook – sunt acuzate în mod regulat de ONG-uri şi politicieni că au un impact negativ asupra utilizatorilor şi a democraţiei, şi-a publicat joi primul raport anual privind eforturile sale de a apăra drepturile omului, relatează AFP.

Sursa foto: https://www.trustedreviews.com/news/meta-smartwatch-leaked-and-cancelled-4240030
8. VIDEO Ciucă: Relaţia bilaterală franco-română rămâne relevantă şi puternică
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că relaţia bilaterală franco-română rămâne, în contextul actual, „relevantă” şi „puternică”, aflându-se la cel mai important nivel din ultimele trei decenii.

Sursa foto: https://www.facebook.com/guv.ro/videos/713533066374357
9. AFIR: Peste 15 milioane de euro pentru înfiinţarea grupurilor de producători; din 18 iulie se pot depune proiecte
Sesiunea de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, se deschide luni, 18 iulie, a anunţat joi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/faoalc/13947066236
10. Slovenia plafonează preţul energiei electrice
Guvernul Sloveniei a plafonat joi preţul energiei electrice pentru persoanele fizice şi întreprinderile mici, pe o perioadă de un an, informează Xinhua.

Sursa foto: https://pixnio.com/ro/media/energie-electrica-grila-transmisie-distributie-stalp
11. Ministerul Culturii: Au început lucrările la Casa 324 din Roşia Montană, destinată educaţiei non-formale a tinerilor
Au început lucrările la Casa 324 din Roşia Montană, care includ reparaţii curente la acoperiş, sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale şi tâmplării, anunţă Ministerul Culturii, într-o postare pe Facebook.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10160353695868856&set=pcb.10160353728298856
12. Legislativul american a marcat oficial aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre România şi Statele Unite
Legislativul american a marcat oficial aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre România şi Statele Unite prin introducerea unei rezoluţii dedicată României în Congresul SUA, conform unui comunicat de presă emis joi de Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

Sursa foto: https://www.facebook.com/romanian.embassy.us/photos/pcb.5278809828868703/5278890575527295
Jurnal FM 