Current track

Title

Artist


Un individ care se plimba cu un pistol de jucărie prin Bacău a fost încătușat (Foto)

#Postat de on iulie 14, 2022

Mobilizare de forțe în această dimineață în municipiul Bacău, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un individ care se plimbă pe strada 9 Mai cu pistolul la vedere. Individul a fost imediat reperat de forțele de ordine și a fost încătușat de jandarmi în zona străzii Lucrețiu Pătrăşcanu, în dreptul unui restaurant. Pistolul s-a dovedit a fi unul de jucărie.

 „Mulțumesc colegilor din Jandarmeria Română şi secția 2 Poliție (IPJ Bacău) pentru promptitudinea şi determinarea cu care au gestionat acest caz”, a transmis prefectul Lucian Bogdănel.

Polițiștii l-au condus pe bărbat la secție și au stabilit următoarele:

„În data de 14 iulie a.c., în jurul orei 09.46 poliţiştii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la o persoană de sex masculin, care se deplasează pe strada 9 Mai din municipiul Bacău, cu un obiect în mână, posibil pistol.

Au fost alertate echipajele de poliție și jandarmi din zonă și în scurt timp, un echipaj de jandarmi din cadrul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău a depistat un bărbat care corespundea semnalmentelor.

Cel în cauză, un tânăr de 29 de ani, a fost preluat de polițiști și a fost condus la sediul unității de poliție în vederea cercetărilor.

Din primele verificări efectuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, a rezultat că pistolul în cauză este unul de jucărie, confecționat din material plastic.

Se continuă verificările cu privire la evenimentul sesizat, urmând a se dispune măsuri potrivit cadrului legal”, precizează IPJ Bacău.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *