Current track

Title

Artist


Suceava: Băut și fără permis a provocat un accident în comuna Vatra Moldoviței

#Postat de on iunie 16, 2022

Miercuri, 15 iunie,  în jurul orei 11.30, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată direct de către un bărbat de 24 de ani din comuna Vatra Moldoviței, despre faptul că, pe raza localității a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar celălalt conducător auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii deplasați la fața locului au efectuat verificări în bazele de date, rezultând faptul că, localnicul de 53 de ani implicat în evenimentul rutier nu posedă permis de conducere.

Întrucât emana halenă alcolică, bărbatului de 53 de ani i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, dar la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Sursa: IPJ Suceava.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *