Șoferi băuți prinşi de poliţişti pe străzile din Suceava
#Postat de Jurnal Fm on iunie 7, 2022
Luni, 6 mai, la ora 15.54, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 33 ani din orașul Liteni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Spre seară, la ora 23.15, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe raza comunei Moldovița, autoturismul condus de un localnic de 31 de ani.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Sursa: IPJ Suceava.
Jurnal FM 