Current track

Title

Artist


Gala Premiilor de Excelență în Educație „Grigore Tabacaru”- Ediția I

#Postat de on iunie 2, 2022

Învățătorii de excepție din județul Bacău vor fi premiați vineri, 3 iunie 2022, începând cu ora 13:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” din Bacău, în cadrul primei ediții a Galei Premiilor de Excelență în Educație „Grigore Tabacaru”.

Gala are loc în preambulul Zilei Învățătorului, celebrată pe 5 iunie, și este organizată de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Societatea Cultural–Științifică „Vasile Alecsandri” Bacău. Manifestarea este un omagiu adus tuturor învățătorilor din județul Bacău, cei care au trezit în noi gustul pentru învățătură și cunoaștere.

Evenimentul este dedicat atât învățătorilor care și-au încheiat activitatea didactică, pensionați, cât și celor aflați în activitate, care s-au înscris la competiția premiilor din cadrul galei. Juriul competiției, format din reprezentanți ale vieții cultural-educaționale băcăuane, va desemna câștigătorul fiecărei categorii.

„În cadrul acestui eveniment vom premia învățătorii de excepție din județul Bacău care, urmând îndemnul pedagogului băcăuan, Grigore Tabacaru, de a avea „entuziasm pentru fiecare subiect şi credinţă în cunoştinţe”, au modelat caractere, an de an, cu pricepere și responsabilitate, formând personalități și contribuind la educația generațiilor de elevi care fac față provocărilor

societății actuale. Pe lângă decernarea premiilor, programul mai cuprinde scurte momente artistice, asigurate de talentații elevi de la Palatul Copiilor Bacău”, precizează prof. Mariana Ifrim- director Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău. (Foto ilustrativ)

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *