Current track

Title

Artist


Primăria Brașov a început implementarea proiectelor declarate câștigătoare

#Postat de on mai 31, 2022

Primăria Brașov a demarat procedurile de achiziție pentru trei dintre cele cinci proiecte de bugetare participativă declarate câștigătoare în urma votului brașovenilor, respectiv: „Pistă pentru alergare în parcul Tractorul“; ,,Amenajarea de grădini muzicale în spații comune” și ,,Toaletă publică în parcul Tractorul“. Celelalte două proiecte, „Parcări sigure pentru biciclete“ și „Grădini urbane“, sunt în faza de pregătire a documentației necesare implementării.

Foto: www.brasovcity.ro

„Programul de bugetare participativă este unul foarte important, atât prin prisma rezultatelor – pentru că vorbim de fapt de proiecte care aduc un plus de valoare și de atractivitate în comunități, în cartiere – dar pe de altă parte este foarte important și la nivel de proces, pentru că avem la final o comunitate mai implicată, o comunitate care lucrează alături de administrația publică și o relație normală între administrație și cetățeni. Am început procedurile de achiziție pentru primele trei proiecte. Pentru pista de alergare din Parcul Tractorul am lansat deja licitația săptămâna trecută, fiind inclusă în pachetul de amenajări terenuri sportive. În acest moment serviciul achiziții lucrează la documentația necesară publicării achiziției pentru grădinile muzicale și toalete publice automatizate. După aprobarea masterplanului velo, vom stabili, împreună cu echipa care a propus acest proiect, zonele în care se vor amplasa parcările pentru biciclete. În ceea ce privește proiectul pilot pentru amenajarea de grădini urbane, inițiatorul a identificat deja un teren în Bartolomeu, a obținut acordul asociației de proprietari, iar la nivelul primăriei se lucrează la modificarea  regulamentului de zone verzi, astfel încât să putem implementa și acest proiect“, a declarat primarul Allen Coliban.

Săptămâna trecută, primăria a lansat procedura de achiziție pentru Furnizarea şi montarea de suprafeţe artificiale pentru terenurile de sport din muncipiul Braşov, achiziție ce include și amenajarea pistei de alergare din Parcul Tractorul.

Această pistă va fi amenajată pe aleile parcului, în zona în care acestea sunt mai late – aproximativ 4,5 metri – și va avea o lungime de 930 de metri, cu două culoare de câte 1,25 metri.

Suprafaţa de alergare va fi amenajată cu cauciuc tip tartan, produs care va fi certificat conform Federației Internaționale de Atletism (WA/IAAF)  sau prin teste de laborator dinc are să rezulte că materialul respectă cerinţele WA sau IAAF. Acest tip de suprafaţă va asigura o calitate superioară a pistei de alergare, iar elasticitatea conferită va proteja articulaţiile.

Primăria va amplasa 3 ansambluri de instrumente muzicale în: Parcul Titulescu, Aleea de Sub Tâmpa și Parcul Tractorul.

Primul ansamlu musical cuprinde 6 instrumente muzicale de exterior, un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, o tobă mare tip Babel, o tobă tip Babel, un instrument  tip liră format din 8 clopote circulare gradate tip Bell Lyre, un instrument aerofon tip Handpipes și un  xilofon orizontal tip Harmony.

Cel de al doilea ansamblu cuprinde 4 instrumente: o tobă mare tip Babel, un instrument aerofon tip Handpipes, un set de 6 clopote tubulare tip Emperor Chimes și o tobă băncuţă tip Cajon. Toba mare tip Babel va fi prevăzută cu câte un set de ciocănele ancorate cu cablu de instrument.

Cel de-al treilea ansamblu va cuprinde 5 instrumente: un set de 7 clopote tubulare tip Tubular Bells, un xilofon tip Sansa – Rimba Mysteria, un set de 5 tobe colorate tip Rainbow Sambas, un clopot tubular tip Cherub și un balafon (marimbas) tip Akadinda.

Valoarea estimată a achiziției este de 290.000 de lei, inclusiv TVA.

În perioada următoare, primăria va lansa procedura pentru un acord cadru în vederea furnizării şi amplasării de toalete publice automatizate racordabile la sistemul de apă și canalizare şi servicii de întreţinere şi mentenanţă a acestora, acord cadru valabil pentru 4 ani, și pentru achiziția a maxim 28 de toalete automatizate. Una dintre primele șase care vor fi montate este cea din Parcul Tractorul.

„Parcări sigure pentru biciclete“ – Categoria „Orașul mobil“

În urma discuțiilor cu inițaitorii proiectului s-a stabilit ca zonele în care vor fi amplasate aceste parcări să fie decise după aprobarea masterplanului velo, pentru a exista o corelare între acestea și viitoarea rețea de piste pentru biciclete.

Valoarea alocată în bugetul local este de 500.000 de lei, ceea ce permite achiziția a 2-3 parcări independente energetic.

La 1 noiembrie 2021 primăria a lansat Programul de bugetare participativă, un program prin care brașovenii se pot implica direct, în mod transparent, în construirea orașului pe care și-l doresc. În prima etapă, cea a propunerilor, 53 de brașoveni au transmis propuneri sau idei pe care să le implementeze Municipalitatea. După perioada de evaluare a proiectelor, începând cu 3 ianuarie, cetățenii au fost invitați să decidă care sunt proiectele pe care Primăria trebuie să le implementeze în acest an. La finalul perioadei de vot au fost înregistrate 3.906 de voturi, proiectele care au obținut cel mai mare număr de voturi, pentru fiecare categorie, fiind declarate câștigătoare.

Cele 4 proiecte sunt:

  • „Parcări sigure pentru biciclete“ la categoria Orașul mobil;
  • ,,Grădini urbane comunitare”, categoria Orașul verde;
  • ,,Amenajarea de grădini muzicale în spații comune”, categoria Orașul relaxat; ,,Pistă pentru alergat în parcul Tractorul”, categoria Orașul comunității, 238 de voturi. Pentru mai multe detalii accesați www.brasovcity.ro.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *