Current track

Title

Artist


Dante Alighieri a fost un poet si filozof italian, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale

#Postat de on mai 29, 2022

Dante Alighieri; ( n.29 mai 1265Florența,  – d. 14 septembrie 1321RavennaStatele Papale) a fost un poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu.

Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri#/media/Fi%C8%99ier:Portrait_de_Dante.jpg

Sursa foto: https://freesvg.org/portrait-of-dante-alighieri

„Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare” (Giovanni BoccaccioTrattatello in laude di Dante).

Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care – în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio – va face trecerea spre umanismul renașterii.
Capodopera lui Dante, „Divina Commedia”, alegorie în versuri de o precizie și forță dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 și terminată cu puțin timp înainte de a muri. Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”, adjectivul „divina”, folosit de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dată într-o ediție din 1555. Împărțită în trei secțiuni („Inferno”„Purgatorio”„Paradiso”), în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea și după criterii subiective (poetul îi întâlnește în Infern pe adversarii lui).
Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creștine medievale. „Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului și dobândirii liniștei interioare prin înțelepciune și dragoste.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *