Dosar penal pentru un bărbat din Racoș după ce și-ar fi agresat concubina
#Postat de Jurnal Fm on mai 23, 2022
Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.

foto: google
Duminică, 22 mai, la ora 19:15, polițiștii au fost sesizați de către o tânără din localitatea Racoș, județul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.
Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că ieri, în jurul orelor 02.00 și 18.30, un bărbat, în vârstă de 29 ani, ar fi agresat-o fizic concubina sa.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. Sursa: IPJ Brașov.
Jurnal FM 