Un român cheltuie lunar pe alimente 146 de euro, cel mai scump coş de cumpărături din regiune, cu 25% peste cel din Cehia, unde salariul mediu e dublu
#Postat de Antoniu Lovin on mai 19, 2022
Un român cheltuie lunar pe mâncare mai mult decât un ceh sau un ungur, deşi are salariul mediu net lunar mai mic decât aceştia. Totodată, este cunoscut faptul că în România fenomenul risipei alimentare este des întâlnit, aşa că oamenii cumpără mai mult decât consumă şi apoi aruncă.
Sursa foto: ziarulfinanciar.ro
Un român cheltuie în medie pe lună 146 de euro pentru a-şi cumpăra alimente, de la pâine la carne şi de la legume-fructe la dulciuri. Suma este cea mai mare din regiune, cu 25% peste valoarea din Cehia şi cu 55% peste cea din Ungaria. Cel mai „ieftin“ coş de cumpărături în supermarket este întâlnit în Bulgaria, care este de altfel şi cea mai săracă ţară din UE, urmată de România pe penultimul loc în clasament. Un locuitor al ţării vecine de la sud de Dunăre cheltuie în medie lunar doar 82 de euro pentru a-şi asigura necesarul de mâncare, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare Euromonitor. Cifrele sunt aferente anului 2020, cel mai recent an pentru care există date. Ele sunt în continuare relevante dat fiind că ilustrează o situaţie regională şi pun România în perspectivă. Mai multe pe zf.ro.
Jurnal FM 