Current track

Title

Artist


Henry Fonda, actor american de film

#Postat de on mai 16, 2025

Henry Jaynes Fonda s-a născut pe 16 mai 1905 și a murit pe 12 august 1982. A fost unul dintre cei mai respectați actori americani, cu o carieră de peste cincizeci de ani în teatru și film, atât pe Broadway, cât și la Hollywood. A devenit cunoscut pentru rolurile sale în care interpreta adesea personaje morale, oameni simpli, dar integri, în numeroase filme devenite clasice.

Henry Fonda

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henry_Fonda#/media/Fi%C8%99ier:Henry_Fonda_in_Warlock.jpg

Și-a început cariera de actor pe Broadway, iar în 1935 a debutat în cinematografie. A atras rapid atenția prin aparițiile în filme precum „Jezebel” (1938), „Jesse James” (1939) și „Young Mr. Lincoln” (1939). Unul dintre cele mai apreciate roluri ale sale a fost cel al lui Tom Joad în „The Grapes of Wrath” („Fructele mâniei”, 1940), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.

În 1981, a jucat alături de fiica sa, Jane Fonda, și de Katharine Hepburn în filmul „On Golden Pond” („Pe lacul auriu”), rol care i-a adus în anul următor Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, la doar câteva luni înainte de moarte.

În total, Henry Fonda a apărut în 106 producții – filme de lungmetraj, scurtmetraje și emisiuni de televiziune. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără:

  • The Trail of the Lonesome Pine (1936),
  • Jezebel (1938),
  • The Grapes of Wrath (1940),
  • My Darling Clementine (1946),
  • The Fugitive (1947),
  • War and Peace (1956),
  • 12 Angry Men (1957),
  • The Tin Star (1957),
  • Warlock (1959),
  • The Longest Day (1962),
  • How the West Was Won (1962),
  • Once Upon a Time in the West (1968),
  • Midway (1976),
  • Fedora (1978) și
  • On Golden Pond (1981).

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *