Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Când ar urma să ajungă și în România
#Postat de Antoniu Lovin on aprilie 23, 2022
Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului a împărțit-o cu credincioșii. Potrivit credinței ortodoxe, aprinderea luminii sfinte este un miracol divin, care se întâmplă în fiecare an în sâmbăta Paștilor.
De la Ierusalim, flacăra va pleca cu avionul către țările cu comunități creștin-ortodoxe. Fiecare patriarhie națională se va ocupa apoi cu distribuirea mai departe către biserici, pentru ca la miezul nopții să fie împărțită credincioșilor.
Lumina Sfântă s-a aprins la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Foto: Profimedia Images
Lumina Sfântă ar urma să ajungă diseară pe Aeroportul Otopeni, între orele 18:00 și 20:00. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi distribuită pe aeroport delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române. Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige, amintește Agerpres.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii. Mai multe pe digi24.ro.
Jurnal FM 