Current track

Title

Artist


„Roata Istoriei” – o scurtă retrospectivă istorică cu evenimente petrecute de-a lungul timpului în săptămâna 11 la 17 aprilie    
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on aprilie 16, 2022

     Stimați privitori, repet și astăzi ceea ce am mai spus și în întâlnirile noastre precedente: rândurile de față se doresc a fi, săptămânal, o trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul calendaristic al zilelor fiecărei săptămâni când acestea apar în Jurnal FM. Cum ziceam atunci, e greu să alegi din puzderia de fapte și personalități care au marcat istoria și, firește, nu le vom ști niciodată pe toate, dar merită să încercăm să aflăm cât mai mult și mai multe! Fapt pentru care, vă propun să nu pierdem timpul și să vedem ce s-a întâmplat într-o zi de 11 aprilie de-a lungul timpului…

       La 11 aprilie 1744, trecea la cele veșnice Antioh Cantemir, poet, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă (n. 1709).Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir şi al doamnei Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino. La anul1830, se năștea, la Bucureşti, Emanoil Bacaloglu, matematician român. Emanoil Bacaloglu (d. 30 august 1891) a fost fizician, chimist şi matematician român, de origine greacă. A fost profesor de fizică la Universitatea Bucureşti şi membru al Academiei Române din 1879.A participat și la Revoluţia de la 1848.Este creditat cu primele lucrări ştiinţifice româneşti de matematică, fizică şi chimie, contribuind astfel la crearea terminologiei în limba română pentru aceste domenii. Este şi unul dintre principalii iniţiatori ai „Societăţii de ştiinţe fizice”, înfiinţată în 1890.Patru ani mai târziu, la1834, se prezenta, la Iaşi,  piesa lui Gheorghe Asachi „Cantata pastorală” sau „Serbarea păstorilor moldoveni” – primul spectacol muzical în limba română (Matei Millo interpretează primul rol din cariera sa) (11/23), primul spectacol muzical în limba română, in care Matei Millo interpretează primul rol din cariera sa.Printre actori s-au aflat tinerii Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Dimitrie Gusti şi alţii.

      La 11 aprilie1858, se năștea, la Bucureşti, Barbu Ştefănescu Delavrancea (d. 29 aprilie 1919, Iaşi), scriitor, avocat profesor,şi om politic român. Membru titular al Academiei Române (1912). Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.Ca politician, se remarcă prin deţinerea mai multor demnităţi: primar al Bucureştilor (1899), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 – 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), deputat. Unul dintre cei mai mari oratori români, pe lângă colosala-i operă, nu atât cantitativ, cât prin frumuseţea şi stilul ei, a fost şi un mare patriot care a militat pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat.Tot într-o astfel de zi, dar în anul1944, murea Ion Minulescu, poet, prozator şi dramaturg, care ocupă un loc aparte în istoria simbolismului românesc, prin volumele Romanţe pentru mai târziu (1908), De vorbă cu mine însumi (1913), Strofe pentru toată lumea (1930), Versuri (1939 şi 1943). Din domeniul prozei se remarcă: Roşu, galben şi albastru (1924), Corigent la limba română (1929) etc. Ca dramaturg, a conceput un teatru modernist.

     Că tot auzim de ruși mai mult decât ne-am dori, la 11 aprilie 1877, trupele ţariste treceau frontiera României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.Trei ani mai târziu, la1880, se înfiinţează administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea princiară (din 1883, generală) a Căilor Ferate Române, instituţie care consacră iniţialele CFR. Din acel moment, statul român a început să preia, prin răscumpărare, liniile de cale ferată de la concesionarii străini. În aceeași zi  se înființa și Banca Naţională a României. Primul director a fost Eugeniu Carada (ales la 21 februarie 1889). La anul1919, într-o zi de 11 aprilie, a fost creată Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), ca instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor (din 1946, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva); România este membru fondator. În contextul negocierilor de pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919 a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles.Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Politicile OIM sunt fixate în cadrul Conferinţei Internaţionale a Muncii, care are loc în fiecare an, adunând toţi constituenţii. Conferinţa adoptă noi standarde internaţionale în domeniul muncii, planul de activitate al OIM şi bugetul.

     În ziua de 11 aprilie 1945, către finalul celui de-al doilea război mondial, trupele americane eliberează Lagărul de concentrare Buchenwald. Lagărul de concentrare Buchenwald, construit în 1937 în apropiere de Weimar, a fost unul din cele mai extinse de pe teritoriul Germaniei. Până în aprilie 1945 peste un sfert de milion de oameni au fost deportaţi aici. Lagărul de la Buchenwald nu a fost doar unul dintre cele mai mari lagăre existente pe tărâm german, ci şi unul dintre cela mai diabolice.La 11 aprilie 1970, la Kennedy Space Center (Florida, SUA), a avut loc lansarea celei de-a treia misiuni umane a NASA, Apollo 13, dezvoltate cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare, dar în ciuda dificultăţilor, echipajul, format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. „Jack” Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise, a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. Transmisiunea radio a lui Lovell, „Houston, we’ve had a problem” („Houston, am avut o problemă”), a rămas în cultura populară.

      Trecând la ziua de 12 aprilie, pe la începutul primului milediu după Hristos, la anul 65, a murit, la Roma, Seneca, filosof istoric roman, om de stat, orator şi autor de tragedii; a ocupat funcţii în administraţia Imperiului Roman.Lucius Annaeus Seneca (Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr.) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Seneca a ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41 d.Hr.).La 12 aprilie 1204, la un mileniu și ceva după Seneca, a avut loc cucerirea Constantinopolului de către latini şi întemeierea Imperiului latin de Constantinopol, în frunte cu Balduin de Flandra.După eşecul cruciadei dintre anii 1189-1192, papa Inocenţiu III iniţiază proiectul unei noi cruciade, cea intrată în istorie drept cea de-a patra cruciadă.Tot înttr-o zi de 12 aprilie, dar în anul 1457, are loc bătălia de la Doljeşti, aproape de vărsarea Şomuzului Mocirlos în Siret; Ştefan a repurtat o victorie categorică asupra lui Petru Aron, care s-a refugiat, împreună cu boierii care-i erau credincioşi, la Cameniţa, în Polonia.Bătălia de la Doljeşti este cea în urma căreia Ştefan cel Mare (1457 – 1504) ocupă tronul Moldovei, înlăturându-l pe Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). Ştefan era fiul domnului Bogdan II (1449 – 1451), ucis prin decapitare din ordinul lui Petru Aron, la Reuseni (16 octombrie 1451).Vreo două secole după aceasta, la 12 aprilie1633,Inchiziţia a început interogatoriul lui Galileo Galilei. După 1610, când a început să susţină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziţie din partea a numeroşi filosofi şi clerici, doi dintre aceştia din urmă denunţându-l inchiziţiei romane la începutul lui 1615.

     În anul 1877, Rusia declară război Porţii Otomane și începea războiul ruso-turc (până pe 19 februarie1878). În urma acestui război a avut loc reînfiinţarea statului Bulgar, independenţa deplină a României, Serbiei şi a Muntenegrului faţă de Imperiul Otoman, anexarea Regiunii Kars de Imperiul Rusiei.La aceeași zi, dar în anul1893, înceta din viaţă, la Piteşti, Constantin Căpităneanu (n.1844), astronom şi geodez român. De numele lui sunt legate principalele realizări ale ştiinţei româneşti în domeniile astronomiei, cartografiei, geodeziei şi cadastrului. A determinat coordonatele geografice a numeroase localităţi şi a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României. În anul1898, fizicienii Marie Sklodowska-Curie (de origine poloneză) şi soţul ei, Pierre Curie (francez), au descoperit elementele chimice radioactive radiu şi poloniu. La anul 1943, avea loc întâlnirea dintre conducătorul statului român, mareşalul Ion Antonescu, şi Hitler, la castelul Klessheim, Salzburg. Hitler i-a cerut lui Antonescu să înceteze orice tatonări de pace cu puterile antifasciste.Un an mai târziu, în 1944, avea loc reluarea convorbirilor româno-sovietice de la Stockholm, între reprezentanţii oficiali ai celor două ţări (F. Nanu, ambasadorul României, şi Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS); Guvernul sovietic transmite condiţiile „minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a „celei mai mari părţi a ei” la România; aceleaşi condiţii sunt comunicate şi la Cairo. În 12 aprilie 1961, are loc zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin. Zborul a durat 108 minute. La 12 aprilie 1961, la bordul navetei spațiale Vostok 1, cosmonautul sovietic Iuri Alekseievici Gagarin intră în istorie ca primul om care ajunge în spațiul cosmic. Racheta care transporta naveta lui Gagarin a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur la ora locală 6:07. Vostok 1 a înconjurat Terra la o altitudine de aproximativ 300 de kilometri. A fost ghidată integral de un sistem automat, controlat de la sol, pentru că nu se cunoșteau posibilele efecte pe care ieșirea în spațiu le-ar fi putut avea asupra pilotului. Singurele cuvinte atribuite lui Gagarin, pe parcursul aventurii sale spațiale au fost: „Zborul decurge normal; eu sunt bine”.Tot într-o zi de 12 aprilie, dar în cea a anului1981, începe primul zbor al navetei spaţiale americane „Columbia”, având la bord pe astronauţii John Young şi Robert Crippen; naveta a efectuat în următorii ani mai multe zboruri, printre care misiuni comerciale, militare şi ştiinţifice, având de fiecare dată la bord între cinci şi şapte astronauţi (ultima misiune a navetei „Columbia” a început la 16.I.2003 şi s-a încheiat tragic, la 1.II.2003, în timp ce revenea pe Pământ; naveta s-a dezintegrat deasupra statului Texas, cu numai 16 minute înainte de momentul prevăzut pentru aterizare; la bord erau şapte astronauţi, şase americani şi un israelian).Iar în anul 2000,în cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o „mea culpa” istorică pentru toate greşelile Bisericii Catolice.

      Trecând la ziua de 13 aprilie, la anul 1519, se năștea Caterina de Medici, regină a Franţei între 1547 şi 1559; figură emblematică a secolului al XVI-lea; rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o figură controversată, chiar şi în prezent (n. Florenţa– d.05.01.1589, Blois, Franţa). Regină şi consoartă a lui Henric II al Franţei (d. 1546-1559) şi apoi regentă a Franţei (1560-1574), a fost una dintre cele mai influente personalităţi ale războaielor dintre catolici şi hughenoţi. Trei dintre fiii săi au fost regi ai Franţei: Francisc II, Carol IX şi Henric III. Rămânem în Franța anului 1695 și ne amintim că, tot într-o zi de 13 aprilie a  murit Jean de La Fontaine, poet, dramaturg și prozator francez; a rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale (n. 1621).Într-o zi de 13 aprilie a anului 1808, se năștea Antonio Meucci, inventator italian (Antonio Santi Giuseppe Meucci, n. Florenţa — d. 18 octombrie 1889, Staten Island). Începând cu 1857, a inventat şi dezvoltat un aparat care transmitea vocea umană la distanţă, aparat care este numit astăzi telefon. Antonio Meucci a avut de-a lungul timpului, şi în special în Italia, numeroşi susţinători care au argumentat constant că Antonio Meucci este cu adevărat inventatorul telefonului, sau, mai exact,inventatorul transmiterii electrice a vocii umane la distanţă. Ani mai târziu, în 13 aprilie1862 intră în vigoare, în România, Legea asupra presei, cea dintâi lege a jurnaliştilor din România, adoptată de Guvernul Barbu Catargiu.Promulgată de Alexandru Ioan Cuza, aceasta fixa dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului. Două decenii mai târziu, la 1886, se năștea Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă. Nicolae Tonitza (n. Bârlad – d. 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. Este considerat liderul generaţiei sale de artişti, din care au făcut parte Ressu, Iser, Petraşcu sau Palladi, remarcându-se prin complexitatea activităţilor pe care le-a abordat: pictură, desen, caricatură, olărit, pictor scenograf, scriitor şi cronicar plastic.

     La 13 aprilie1922, era promulgat tratatul prin care se recunoştea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră – Basarabia, semnat la Paris, la 28 octombrie 1920, de reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, pe de o parte şi ai României, pe de altă parte. Textul tratatului a fost votat de Parlamentul român la 3 aprilie 1922 (Senatul) şi la 7 aprilie 1922 (Adunarea Deputaţilor).Opt ani mai târziu, la 1930, se năștea Sergiu Nicolaescu, regizor, scenarist, actor, producător de filme şi om politic (parlamentar din partea FSN, PSDR şi PSD, din 1990, cu excepţia legislaturii 2004-2008; membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură; s-a numărat, totodată, printre cei care au participat la Revoluţia din 1989); a realizat peste 60 de filme, aproape toate momentele importante ale istoriei naţionale regăsindu-se în acestea (d. 2013). În anul1943, germanii au anunţat descoperirea, în pădurea Katyń (situată la 20 de kilometri vest de oraşul Smolensk, din Rusia), a unor gropi comune unde se aflau rămăşiţele umane a câtorva mii de ofiţeri polonezi, executaţi în masă de forţele poliţiei secrete sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial. Execuţii au mai avut loc şi la Mednoe şi Kalinin (regiunea Tver din nord-vestul Rusiei) La Katyn erau împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk, la Tver se lichidau prizonierii din lagărul Ostaşkov, în timp ce prizonierii din lagărul Starobelsk erau ucişi în închisoarea NKVD din Harkov (Ucraina) şi îngropaţi la Piatykhaty. Tot într-o zi de 13 aprilie, dar a anului1948, Marea Adunare Naţională a adoptat în unanimitate noua Constituţie postbelică a României (copiată după Constituţia stalinistă din 1936), iar în anul 1964, actorul american de film Sidney Poitier a fost primul actor de culoare distins cu Premiul Oscar pentru rolul din „Lilies of the Field”(n. 1927).

      Ziua de 14 aprilie vine cu alte evenimente importante în istorie. În anul 966, avea loc „Botezul Poloniei” (sau Creştinarea Poloniei), eveniment care a dus la introducerea creştinismului în Polonia. A început cu botezul personal al ducelui Poloniei Mieszko I, primul conducător al statului polonez, şi al curţii sale.Ceremonia s-a desfăşurat în Sâmbăta Mare de 14 aprilie 966, locul exact al ceremoniei fiind subiect de dispută între istorici, oraşele Poznań şi Gniezno fiind cele mai vehiculate variante. Termenul de „creştinare a Poloniei” se referă atât la introducerea cât şi la răspândirea creştinismului în Polonia.Peste două secole după aceasta, la1205, are loc bătălia de la Adrianopol, între bulgari și cavaleri ai Crucii ai lui Balduin I de Constantinopol.Trupele cavalerilor cruciați au fost anihilate de bulgari, valahi, cumani și greci. Balduin a fost capturat de bulgari şi la scurt timp executat.Revenind pe plaiuri mioritice, la 14 aprilie 1457, începea domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova.Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea. Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române. Ștefan cel Mare este considerat a fi o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. La multe secole după aceasta, la anul 1828, a început războiul ruso-turc (purtat pentru supremaţie în sud-estul Europei); în cadrul operaţiilor purtate pe teritoriul Ţării Româneşti şi de-a lungul Dunării au participat şi unităţi de panduri români (războiul s-a încheiat la 2.IX.1829).În 14 aprilie 1895, se năștea aviatorul Ionel Nicolae Romanescu, cel supranumit de Nicolae Iorga „Copilul viteaz al României”; în vara lui 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor.

     La14 aprilie 1912, are loc catastrofa transatlanticului „Titanic”; aparţinând liniei britanice White Star, acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit cu un aisberg, la sud de Terra Nova; dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii.RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. La patru zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20 în dimineața următoare. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228, în unul din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.Pachebotul RMS Titanic, din clasa Olympic, a fost deținut de compania White Star Line și a fost construit la șantierele Harland and Wolff din Belfast. A plecat spre New York cu 2228 de oameni la bord. Numărul mare de victime a fost cauzat, în mare parte, de faptul că deși îndeplinea normele vremii, nava avea bărci de salvare suficiente doar pentru 1178 de persoane. Un număr mare de bărbați au murit din cauza protocolului femeile și copiii întâi”.

       Ziua de 15 aprilie este denumită „Ziua mondială a artei”, sărbătorită prima dată în anul 2012 şi instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Artei, cu ocazia zilei de naştere a pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian, Leonardo da Vinci, considerat o întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii. Totodată este și „Ziua Mondială a diagnosticării diabetului”.O Zi Internaţională a Diabeticilor este celebrată în fiecare an şi pe 14 noiembrie.La 15 aprilie1452, se năștea Leonardo Da Vinci, pictor, sculptor, arhitect, inventator şi umanist italian. Întruchipare a tipului de „om universal” al Renaşterii. Din 1515, s-a stabilit în Franţa, la curtea regelui Francisc I, unde a şi murit. A realizat lucrări pătrunse de un adânc umanism, pline de poezie şi de mister: portrete (Mona Lisa sau Gioconda; Doamna cu hermina; Buna Vestire), compoziţii (Sf. Ieronim în pustie; Madona în grotă), picturi murale (Cina cea de taină; Bătălia de la Anghiari). Desene, unele artistice (schiţe, ca celebrul Autoportret, studii de expresie cum sunt Portretele groteşti), altele cu caracter ştiinţific. Ca sculptor, a realizat statuia ecvestră a lui Francesco Storza.Este autorul unui celebru Tratat despre pictură.A adus contribuţii în numeroase ramuri ale ştiinţei: mecanică, optică, hidrotehnică, anatomie, botanică. A proiectat numeroase maşini (de spălat, tipografice), cuptoare metalurgice etc. Leonardo da Vinci (n. Anchiano/Vinci, Italia – d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă şi inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epocă.

        La anul 1647, boierul cărturar Udrişte Năsturel (cumnatul domnului muntean Matei Basarab) termină de tradus din latină în slavonă şi tipăreşte (la Mănăstirea Dealu din Târgovişte) cartea lui Thomas Kempis „De imitatione Christi” (Imitaţiunea lui Cristos / Urmarea lui Hristos); în predoslovia (prefaţa) cărţii, dedicată mitropolitului Varlaam al Moldovei, Udrişte Năsturel afirmă latinitatea limbii române. Mai târziu, la 1707, se năștea Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică.Este considerat creatorul calculului variaţional (Institutiones calculi integralis, 1755). A adus contribuţii fundamentale în matematică. A efectuat cercetări în domeniile mecanicii raţionale, opticii, hidrodinamicii, mecanicii cereşti. A dezvoltat teoria mişcării planetelor şi cometelor (m. 1783). La 15 aprilie1762, prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Tereza (1740-1780), de înfiinţare a miliţiei naţionale grănicereşti, iau fiinţă Regimentul  românesc de la Năsăud şi Regimentul românesc de la Orlat. Cu înfiinţarea regimentelor de graniţă, regimul făcea încă un pas înainte în stăpânirea ţării. O întărea acum cu forţe ridicate chiar din interior, dar supuse direct puterii centrale şi recrutate din masele ţărăneşti.La 15 aprilie1879, s-a născut Elena Popea (d. 19 iunie 1941, București), pictoriţă română. A pictat scene de gen (Grup de ţărani), naturi statice (Sufragerie), peisaje (Peisaj din Bran), într-o viziune originală.A valorificat pictura tradiţională transilvăneană. Elena Popea s-a născut la Brașov, tatăl său fiind Ioan Popea (1839-1903), cunoscut profesor la gimnaziul român din Brașov și frate al episcopului Nicolae Popea (1826-1908). Într-o zi de15 aprilie1918, a devenit muzeu memorial casa din pitorescul cartier ieşean Ţicău în care a locuit, între anii 1872 şi 1889, scriitorul Ion Creangă, numită şi „Bojdeuca lui Creangă” (sau „Bojdeuca din Ţicău”).Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. La 15 aprilie1921, trecea la cele veșnice Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din1905. A înfiinţat Institutul Geografic al Armatei (1895).A susţinut modernizarea şi amplificarea lucrărilor geodezice în România (n. 1833).

      În anul 1923, insulina începe să fie utilizată la scară largă în tratamentul diabeticilor, iar în anul1940, s-a stins din viaţă Alexandru Plămădeală , sculptor şi pictor român (n.1888). A fost profesor la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău (care azi îi poartă numele). A fondat, în 1939, Pinacoteca municipală din Chişinău. A executat sculpturi figurative, de tradiţie realistă (Bustul poetului Alexie Mateevici; Monumentul lui Ştefan cel Mare). În anul 1944, a avut loc cel de-al doilea mare bombardament anglo-american asupra Capitalei şi cu utilizare a bombelor incendiare. Sunt distruse o parte a clădirii Universităţii, clădirea „Cărţii Româneşti” ş.a. (Primul bombardament: 4 aprilie, acelaşi an).La anul1949, ia fiinţă Filarmonica de Stat „Gheorghe Dima” din Braşov. În anul1967, gtrecea în veșnicie teologul Nicolae Colan; în 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitroplit al Ardealului; ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (1938-1939); bogată activitate publicistică; membru de onoare al Academiei Române din 1942 (n. 1893).Tot într-o astfel de zi, dar în anul1971, la Porţile de Fier este conectat în sistemul energetic naţional primul hidroagregat de producţie românească.

      Trecând la ziua de 16 aprilie, să ne aducem aminte că-ntr-o astfel de zi, a anului1071, normanzii cuceresc oraşul Bari, ultima posesiune bizantină în Italia; astfel a luat sfârşit dominaţia bizantină în Italia. La anul1711, după lupta cu turcii de la Stănileşti – Huşi, Dimitrie Cantemir pleacă definitiv în Rusia.Tot într-o astfel de zi, dar a anului 1822, se năștea, la Suceava, Calinic Miclescu, mitropolit primat român(d.1886) .Unionist convins, în 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, apărând ideea unirii celor două ţări româneşti. La 18 mai 1865, domnitorul Al. I. Cuza îl numeşte mitropolit al Moldovei, iar la 4 iunie 1875 este ales mitropolit primat al României. În timpul activităţii sale din fruntea Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat o mai veche doleanţă a clerului, înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Prin tipografia Cărţilor Bisericeşti, Mitropolitul Calinic şi-a revigorat la un nou nivel activitatea, care continuă şi astăzi. La 25 martie 1882, se sfinţeşte pentru prima dată Sfântul şi Marele Mir din ţara noastră. În anul1864, în numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, era publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire.Ulterior, în anul 1869, apărea, în Bucureşti, ziarul politic, literar, ştiinţific şi industrial Traian, sub conducerea lui B. P. Haşdeu. Şi-a câştigat notorietate prin publicarea unor erudite studii de istorie, literatură şi folclor.Ulterior, la 1879, se năștea Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961).Unul dintre cei mai mari prozatori români, afirmat îndeosebi prin nuvelistica sa, reunită în volumele Bisericuţa din Răzoare (1914) şi Clopotele din Mănăstirea Neamţu (1916). Printre romane, se înscriu: Roxana (1931), Papucii lui Mahmud (1932) şi Doctorul Taifun (1933). Memorialistică: La răspântie de veacuri (1935), Jurnal literar (2 vol.).Tot într-o zi de16 aprilie, în 1880, trecea în veșnicie un mare român, Simion Balint, protopop greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului. Câțiva ani mai târziu, la 16 aprilie1889, se năștea marele actor Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut. Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre celebrul Vagabond de doar 1,65 m este faptul că nu se ştie exact când şi unde s-a născut. Toate biografiile lui menţionează că Sir Charles Spencer Chaplin a venit pe lume pe 16 aprilie 1889 în East Street, Walworth, Londra, dar nu există niciun act oficial al naşterii sale. Şi pentru ca misterul să fie complet, nici măcar cei de la M.I.- 5, serviciile secrete britanice care deschiseseră un amplu dosar al starului acuzat de comunism în America, nu au reuşit să afle aceste detalii. Că tot vorbim de cifra 16, tot în ziua de 16 aprilie, dar a anului1972, a fost lansată nava spaţială americană Apollo-16. Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat și prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Ea a fost lansată la 16 aprilie 1972 și s-a încheiat la 27 aprilie. A fost o misiune de clasă J, cu rover lunar și a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă și sol lunar. Misiunea a conținut trei EVA-uri pe Lună: una de 7,2 ore, alta de 7,4 ore și o a treia de 5,7 ore, precum și o activitate extravehiculară de 1,4 ore pe drumul dintre Lună și Pământ.

     Trecând la ziua de 17 aprilie, într-o astfel de zi, a anului1492, regele Ferdinand al Spaniei a decis să finanţeze expediţia lui Cristofor Columb, iar în 1524, Giovanni da Verrazzano a ajuns în portul New York. Giovanni de Verrazzano (cca. 1485 – cca. 1528) a fost un explorator italian al Americii de Nord, în serviciul coroanei franceze. El este renumit datorită faptului că este primul european care explorează Oceanul Atlantic pe coasta Americii de Nord, între Carolina de Sud şi Terra Nova în 1539, inclusiv golful din New York. În anul 1647, în ziua de 17 aprilie, a murit Grigore Ureche, cronicar moldovean. Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Ieremia Movilă. Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lwów, Uniunea statală polono-lituaniană, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova. La 17 aprilie1790, a murit Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american. Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de stiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic. A organizat prima bibliotecă din America, a fost un inventator care a creat multe obiecte, care sunt indispensabile astăzi, printre care se pot menţiona ochelarii bifocali şi paratrăsnetul, şi i-a uimit pe oamenii de ştiinţă din toată lumea cu experimentele sale din domeniul electricităţii. În vremea sa era extrem de cunoscut şi de influent şi în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă „Legea timbrului”, respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independenţă al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite, a fost unul din semnatarii de frunte al Declaraţiei de Independenţă a Uniunii şi al Constituţiei americane. La 17 aprilie 1822, delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) sosesc la Istanbul pentru a prezenta Porţii Otomane revendicările Ţărilor Române: restabilirea domniilor pământene, consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de mari boieri, excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice, dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice ş.a.; Poarta a admis numai restabilirea domniilor pământene (lucru ce se va realiza la 1 iulie1822, punându-se astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească) şi excluderea grecilor din funcţiile publice. În 17 aprilie 1880, s–a înfiinţat Banca Naţională a României. Apărea, în „Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României (cu un capital de 30 de milioane lei), sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari), cu privilegiul exclusiv de a emite monedă. BNR începe să funcţioneze la 1/13 iulie 1880, primul guvernator fiind Ion I. Câmpineanu. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

      În 17 aprilie1918, s-a înfiinţat, la Paris, „Comitetul naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina”, sub preşedinţia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; Comitetul a militat pentru dobândirea independenţei Transilvaniei şi unirea acesteia cu România.Numeroase personalităţi ale intelectualităţii româneşti, în frunte cu Traian Vuia, aflate în emigraţie la Paris, au hotărât întemeierea, la 17/30 aprilie 1918, a Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina. Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina, înfiinţat la Paris sub preşedinţia lui Traian Vuia, şi ulterior a dr. Ioan Cantacuzino, a desfăşurat o intensă activitate pentru unirea teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria cu România. În anul1924, a luat fiinţă Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), una dintre cele mai cunoscute case de filme americane; fondată la Hollywood, s-a remarcat prin promovarea „star-sistemului”.Metro Film Corporation, The Samuel Goldwyn Studios şi Louis B. Mayer Productions au fuzionat pentru a forma Metro-Goldwyn-Mayer. Cu studiourile sale situate în Culver City, in California, MGM a adoptat logo-ul care va deveni în curând faimos în întreaga lume: un leu care rage, înconjurat de un banner pe care este scrisă deviza Ars Gratia Artis. Încă din primul an, noua companie va genera profituri de aproape 5 milioane de dolari.

       În anul 1949, primul Papă apărea la TV: Pius al XII-lea .Papa Pius al XII-lea a devenit primul Papă care a folosit televiziunea pentru a vorbi credincioşilor din întreaga lume.Tot la 17 aprilie, dar în anul 1954, a murit (executat în închisoarea Jilava, după simulacrul de proces din 6-13 aprilie acelaşi an) Lucreţiu Pătrăşcanu, jurist, sociolog şi om politic comunist; participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al justiţiei între anii 1944 şi 1948; arestat în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, împreună cu pictoriţa Lena Constante, soţia sa, Elena Pătrăşcanu, filosoful Bellu Zilber, folcloristul Harry Brauner ş.a. (n. 1900).În anul1964, murea George Vraca, actor român. George Vraca (n. 25 noiembrie 1896, Bucureşti – d. Bucureşti) a fost un renumit actor român, unul dintre numele mari ale scenei româneşti. Tot într-o zi de 17 aprilie1970, nava spaţială Apollo 13, care a suportat un eşec, s-a întors pe Terra în siguranţă. Apollo 13 a fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenţia de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii, însă, probleme tehnice au forţat echipajul să renunţe la aselenizare. Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. „Jack” Swigert, şi pilotul modulului lunar Fred W. Haise. În aceeași zi, era consemnată desfiinţarea grupului Beatles. Cel mai faimos grup din istoria muzicii pop a încetat oficial să existe; dizolvarea grupului Beatles, iniţiată cu şase zile mai devreme de Paul McCartney, care a anunţat că nu va mai face inregistrări cu John Lennon, provoacă nemulţumirea milioanelor de fani.

      În ziua de 17 aprilie 1991, delegaţiei Parlamentului României i s-a acordat statutul de „delegaţie asociată” la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14.XI.1998 şi-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO), iar în anul1996, avea loc inaugurarea oficială a primului reactor al Centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, România intrând în clubul ţărilor producătoare de energie nucleară. Mai aproape de zilele noastre, în 2014, a murit, la Ciudad de Mexico, unde trăia de mai bine de 30 de ani, scriitorul şi jurnalistul columbian Gabriel Garcia Márquez, considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă; cel mai cunoscut roman al său este „Un veac de singurătate” (1967); Premiul Nobel pentru literatură pe 1982; potrivit Academiei Nobel a fost un titan al „realismului magic” (numit de mulţi critici şi realismul fantastic sud-american), care a reflectat în textele sale „viaţa şi conflictele unui întreg continent” (n. 1927).

       Pentru astăzi cred că ajunge excursia cu mașina timpului. Ne revedem, stimabililor, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine!Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Sursa foto:

Cand si cum a aparut roata?


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *