John Venn, logician și filozof englez

Venn a fost primul copil al lui Henry Venn, un duhovnic anglican, și al lui Martha Sykes Venn. A primit educație de la tutori și în școli private, iar ulterior a intrat la Gonville și Caius College din cadrul Universității din Cambridge, unde a obținut diploma în matematică și a devenit bursier în 1857. A fost hirotonit preot anglican în 1859 și, în 1862, a fost numit lector la Gonville și Caius College, unde a predat filozofia istoriei științei și alte subiecte. În 1883, după ce a ajuns la concluzia că anglicanismul nu era compatibil cu convingerile sale filozofice, a demisionat din cler. Venn a fost președinte al colegiului între 1903 și moartea sa.

Diagramele Venn au fost introduse de Venn pentru a descrie relațiile de includere și excludere între clase sau mulțimi. Aceste diagrame constau în două sau trei cercuri care se intersectează, fiecare cerc reprezentând o clasă, iar literele mari sunt folosite pentru a le eticheta. Minusculele „x” și umbrirea indică existența sau inexistența unui membru într-o clasă dată.

Diagramele cu două cercuri sunt utilizate pentru a reprezenta propozițiile categorice de tipul „Toți A sunt B”, „Niciun A nu este B”, „Unii A sunt B” și „Unii A nu sunt B”. Diagramele cu trei cercuri sunt folosite pentru a reprezenta silogisme, argumente deductive care constau din două premise și o concluzie. De exemplu:

„Unele mamifere sunt carnivore. Toate mamiferele sunt animale. Prin urmare, unele animale sunt carnivore.”

Diagrama Venn corespunzătoare acestui silogism ar arăta astfel: două premise și concluzia derivată din acestea.

Venn și-a dezvoltat metoda de diagramare în lucrarea sa „Symbolic Logic” (1881), care a fost, în esență, o apărare a ideilor matematicianului George Boole despre reprezentarea relațiilor logice folosind termeni algebrici. În lucrarea sa „The Logic of Chance” (1866), Venn a formulat pentru prima dată teoria frecvenței probabilității, conform căreia probabilitatea unui eveniment este o predicție a frecvenței cu care acel eveniment va apărea pe termen lung, în contrast cu viziunea anterioară care se referea la forța credinței unei persoane că acel eveniment se va întâmpla. Ultima sa lucrare majoră a fost „Principiile logicii empirice sau inductive” (1889), o critică a raționamentului inductiv propus de John Stuart Mill. În 1897, Venn a publicat „Istoria biografică a Colegiului Gonville și Caius, 1349–1897”, iar în 1922, împreună cu fiul său, a întocmit „Alumni Cantabrigienses”, o listă istorică a studenților și absolvenților de la Cambridge până în 1900.