Current track

Title

Artist


Un sistem de monitorizare a transmiterii bolilor bazat pe Inteligență Artificială, a fost creat de cercetători

#Postat de on martie 11, 2022

Nimeni nu vrea să se gândească la următoarea pandemie. Dar trebuie să fim pregătiți, ceea ce naște nevoia unui sistem de monitorizare a transmiterii bolilor pentru a se putea interveni la timp.

Foto: Shutterstock

De aceea, GoodLabs Studio, o companie cu legături cu Universitatea din Waterloo, promovează puterea învățării automate și a inteligenței artificiale (AI) pentru a alerta autoritățile din domeniul sănătății cu informații în timp real bazate pe date pentru luarea deciziilor de prevenire a unei viitoare pandemii.

La începutul anului 2021, Departamentul de Apărare Națională (DND) al Canadei a cerut propuneri de inovații care întăresc răspunsul la viitoarele pandemii. GoodLabs, cofondat de Thomas Lo, a profitat de această oportunitate și de atunci a câștigat două granturi succesive de la DND pentru a dezvolta Sistemul de detectare a anomaliilor de sindrom (SADS).

Cum funcționează acest sistem de monitorizare a transmiterii bolilor

Totul începe de la o aplicație mobilă dintr-un cabinet medical sau o clinică de îngrijire a sănătății. Aplicația SADS utilizează procesarea limbajului natural pentru a capta în mod anonim simptomele descrise în timpul conversației pacient-medic.

Datele respective sunt apoi agregate și clasificate folosind învățarea profundă a limbajului în scopul detectării creșterii simptomelor atipice în cadrul populației și al evaluării riscului de răspândire.

Desigur, este vital ca colectarea și analiza datelor să nu compromită confidențialitatea niciunui pacient. Pentru a menține confidențialitatea, echipa a implementat tehnologia AI de procesare a limbajului natural (NLP) în cadrul aplicației, în loc să încarce datele conversației în cloud. Informațiile personale ale pacientului sunt protejate și doar detaliile necesare (simptome, vârstă, sex, locație) sunt colectate și agregate.

Platforma din spatele SADS utilizează analitize de învățare automată pentru a codifica simptomele în conformitate cu Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-10) și pentru a clasifica cât de tipice sau atipice sunt acestea. Pentru mai multe informații accesați: www.descopera.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *