Current track

Title

Artist


Taximetrist rănit grav după o coliziune cu un autotren pe DN 2, la Răcăciuni (Foto)

#Postat de on martie 7, 2022

Un taximetrist care a adormit la volan a fost grav rănit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un autotren pe DN 2, pe raza localității Răcăciuni.

Accidentul s-a petrecut luni dimineața pe o porțiune de drum drept, în momentul în care taximetristul în vârstă de 57 de ani, din București, care circula spre Bacău, a pătruns pe contrasens și a lovit autotrenul în partea din stânga-față, în dreptul rezervorului de motorină.

În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile. În accident a mai fost implicat un alt autoturism, care circula în spatele taxiului. Șoferul acestuia a reușit să evite impactul, însă a derapat pe motorina scursă din rezervorul autotrenului și a ajuns în decor.

În urma accidentului, taximetristul a suferit multiple fracturi la mâni și la picioare și a fost transportat la spital. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

O echipă de la Drumuri Naționale a intervenit pentru curățarea părții carosabile de motorina scursă din rezervorul autotrenului.

Foto/DRDP Iași


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *