Current track

Title

Artist


5 februarie 1713 – Antim Ivireanul a hotărât să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinților

#Postat de on februarie 5, 2026

„La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, Mitropolitul Antim Ivireanul  se hotărăşte să clădească o mănăstire, pe locul unde era o veche biserică de lemn  cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Sfântul și Marele Mir. De atunci, an de an, scrie el , “să se îmbrace  o fată  cu ie, cu rochie, cu cizme, cu brâu, şi să i se dea 230 bani, pentru căci în ziua pomenirii sale  (a sfintei Agata ), prin descoperire dumnezeiască am hotărât să zidim biserica”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antim_Ivireanul#/media/Fi%C8%99ier:Le_M%C3%A9tropolitain_Antim.jpg

Sfântul Antim a dăruit întreaga sa avere pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș, „întru slava și mulțumirea Dumnezeului în Trinitate și în cinstea și lauda tuturor sfinților, ca să fie și să se numească mănăstirea tuturor sfinților, căror le-am închinat-o și pe numele lor am zidit-o”, pentru ca să fie prăznuită cu mărire și cinste continuă, întru laudă și cântări, ca prieteni ai lui Dumnezeu, ajutători și sprijinitori ai tuturor creștinilor ortodocși.

În afacerea construirii mănăstirii, Mitropolitul Antim a primit donații și a cumpărat diverse terenuri și imobile nu doar din București, dar și din alte orașe. Printre donatori se numără Drăgușin Vistiernicul, Constantin logofătul și soția sa Smaranda, Manea Ceaușul cu fratele său, Maria Băneasa Mileasca și ginerele ei (care au oferit un loc în Târgoviște), Chirca Budeanu (care a donat un codru de loc) și Lefter Vornicu (care a oferit 6 răzoare de vie).

Mănăstirea a fost construită în „mahalaua popii lui Ivașcu”, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproximativ două sute de metri spre apus.

Sfințirea bisericii a avut loc în 1715, fapt confirmat de pisania elegant gravată în cadrul portalului monumental al ușii de la intrare. Textul, scris în versuri în greaca veche, spune:

“Biserica aceasta a tuturor celor ce sunt dumnezei prin înfiere, s-a zidit printr-un semn al Celui ce este prin fire Dumnezeul tuturor, în timpul lui Ştefan cel cu nume de Cantacuzin, Domn strălucit și înălțat al pământului Vlahilor, de către Antim, arhipăstorul Ungrovlahilor, cel din Ivir, precum se vede, din temelie, ca, precum este închinat Dumnezeu în mijlocul dumnezeilor, după cum cântă David, tot astfel și în mijlocul bisericii dumnezeilor. În acest an al mântuirii 1715”.

Sursa: http://manastireaantim.ro/acasa/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *