Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 5 februarie 2022

#Postat de on februarie 5, 2022

1. Ce spune ministrul Apărării, Vasile Dîncu, despre revenirea la stagiul militar obligatoriu: „Evident că avem nevoie încă de oameni în armată”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat joi seara la B1 TV că este exclus să se introducă stagiul militar obligatoriu. Cu toate acestea, Vasile Dîncu a recunoscut că este necesară atragerea de personal în Armată, însă pentru asta sunt mai multe proiecte, precum pregătirea rezerviștilor și a voluntarilor.

2. Sportul trebuie adus în secolul XXI, cu o abordare integrată, consideră Ministerul Sportului

Sportul trebuie adus în secolul XXI, cu o abordare integrată, consideră Ministerul Sportului, care a avut întâlniri cu reprezentanţii federaţiilor naţionale, ai cluburilor şi ai unor ministere, în cadrul discuţiilor pentru elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport.

3. SUA și UE au finalizat un nou acord comercial. Este încă un pas pentru îmbunătățirea relațiilor transatlantice

Uniunea Europeană și Statele Unite au convenit să reia comerțul cu scoici, midii și stridii. Foto: Profimedia

Uniunea Europeană și Statele Unite au convenit să reia comerțul cu scoici, midii și stridii la sfârșitul lunii februarie, după ce acesta a fost suspendat în urmă cu mai bine de un deceniu. Este un nou pas în îmbunătățirea relațiilor transatlantice, relatează Reuters.

4. Ministrul Sportului concurează la o competiție de patinaj viteză la Miercurea Ciuc/ Campion paralimpic, Eduard Novak are mai multe recorduri naționale și la patinaj

Ministrul Sportului, Eduard Novak, va participa, sâmbătă, la un concurs de patinaj viteză, primul care se organizează pe pista de gheaţă naturală de la Miercurea Ciuc după 15 ani, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

5. Arad a alocat aproape 60% din buget pentru investiții, un record pentru județ, susțin autoritățile

Aproximativ 60% din bugetul Consiliului Judeţean (CJ) Arad pe 2022, aprobat vineri, este repartizat pentru investiţii, un record conform oficialilor, însemnând 254 de milioane de lei din bugetul total de 429 milioane lei.

6. Modificări aduse în acest an programelor Rabla Moto şi Rabla Moto Plus. România rămâne printre primele ţări europene ce oferă un asemenea sprijin

Valoarea tichetului valoric pentru scutere şi motociclete, oferit în acest an prin Programul Rabla Moto, ajunge până la 9.000 lei, în timp ce ecotichetul destinat achiziţiei de scutere şi motociclete electrice se ridică la maximum 26.000 lei, informează Asociaţia motoADN, într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.

7. GALERIE FOTO. Ceremonie spectaculoasă de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing

Ceremonia de deschidere a Jocurilor olimpice de iarnă de la Beijing, pe stadionul „Cuib de pasăre”. Foto: Profimedia

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing a avut loc pe Stadionul Olimpic cunoscut sub numele „Cuib de pasăre”.

8. Românii pot investi în titluri de stat Tezaur cu dobânzi de până la 5,35%, cele mai mari de la lansarea programului

Începând cu 7 februarie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de până la 5,35%, cele mai mari de la lansarea programului, a anunțat, vineri, Ministerul Finanţelor.

9. Digitalizare la stat. Și persoanele juridice pot achita acum cu cardul dările la Trezorerie

Și persoanele juridice pot achita de acum cu cardul la Trezorerie obligațiile fiscale și bugetare, prevede un ordin dat de ministrul Finanțelor.

10. Protecția Consumatorului a trimis companiilor energetice un chestionar pentru a afla exact câte facturi au fost emise greşit şi trebuie recalculate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a trimis companiilor energetice un chestionar pentru a afla exact câte facturi au fost emise greşit şi trebuie recalculate, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

11. Grecia are nevoie de turiști. Relaxează restricţiile de călătorie și deschide sectorul turistic estival la 1 martie

Grecia relaxează restricţiile de călătorie pentru cetăţenii Uniunii Europene, acesta fiind primul pas în planul său de a deschide sectorul turistic estival la 1 martie, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

12. Activişti care militează împotriva risipei de mâncare au blocat o autostradă din Berlin, pentru a doua oară într-o săptămână

Zeci de activişti pentru protecţia mediului care militează împotriva risipei de mâncare au blocat autostrada A100 care trece prin Berlin, pentru a doua oară în decurs de o săptămână. Oamenii s-au așezat pe asfalt, cu bannere şi alimente împrăştiate în jurul lor.

13. Ministerul Proiectelor Europene: Companiile franceze sunt interesate de proiectele rutiere şi feroviare finanţate prin PNRR

Companiile franceze din cadrul celei mai mari organizaţii patronale din această ţară, Mouvement des Entreprises de France, sunt interesate în special de proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară finanţate prin PNRR, potrivit unui comunicat remis vineri de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

14. Drumul expres Suceava – Botoșani, prins în Master Planul General de Transport încă din 2015, ar urma să fie transformat în autostradă

Reprezentanții Consiliului Județean, împreună cu parlamentarii PSD din județ, i-au propus ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, transformarea drumului expres A7 – Suceava-Botoșani în autostradă, așa cum s-a întâmplat și în cazul sectorului Pașcani – Suceava, informează Monitorul de Botoșani.

15. Trei biciclete furate din Austria au fost găsite la Cluj / Valoarea bicicletelor se ridica la 7000 de euro

Trei biciclete furate din Austria au fost găsite în municipul Turda, județul Cluj, relatează publicația actualdelcuj.ro

16. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va deveni noul guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei, anunță guvernul de la Oslo

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va deveni noul guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei, a informat vineri guvernul de la Oslo, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *