Lecție de toleranță predată de jandarmi și polițiști elevilor de la Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on februarie 3, 2022
În „Săptămâna Toleranței”, zeci de elevi de la Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău i-au avut miercuri ca oaspeți pe polițiștii și jandarmii băcăuani, care le-au predat o lecție de toleranță și despre prevenirea violenței școlare.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității le-au atras atenția elevilor asupra formelor ei de manifestare și, cel mai important, asupra comportamentului optim pe care ar trebui să-l adopte.

Astfel, elevii au dat exemple de măsuri pe care ei și le pot lua astfel încât să nu se afle în postura de victimă a violenței, precum și de acțiuni pe care le pot iniția în sprijinul altor colegi.
“Elevii au vizionat materiale video cu diferite cazuri de violență petrecută în școlile românești, înțelegând gravitatea fenomenului și consecințele negative ale acestuia atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, asupra tuturor celor implicați. Totodată, elevii au aflat care este vârsta de la care răspund în fața legii (14 ani), dar și informații despre cum să rămână în siguranță în mediul online.
Cu prilejul activității dedicate toleranței, polițiștii i-au îndemnat pe elevi să aibă relații bazate pe înțelegere, repect și comunicare asertivă cu colegii lor”, precizează inspector principal de poliție Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
“Stop bullying în școala mea!”
“Stop bullying în școala mea!”- acesta este mesajul pe care jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău l-au transmis elevilor, cu care au discutat despre cum să stea departe de ”necazurile” străzii, cum să fie în siguranță pe internet sau cum să reacționeze într-o situație de bullying, precum și despre alte subiecte de interes.

“Copiii s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în întrebări, dar și în răspunsuri la întrebările noastre, dovedind că sunt interesați de aspectele aduse în discuție și de sfaturile primite.

Jandarmii le-au prezentat măsurile de siguranță personală și modalitățile de reacție, astfel încât să nu devină victime. De asemenea, au fost încurajați să aibă o relație deschisă cu părinții și să apeleze la sfaturile lor și ale cadrelor didactice oricând au nevoie.

La final, au avut ocazia să afle mai multe din tainele meseriei de jandarm, fiind prezentate cateva standuri cu materialele și tenhica din dotare”, menționează plutonier major Alexandra Dănculea de la Compartimentul Informare, Relații Publice şi cu Publicul din IJJ Bacău.
Jurnal FM 