Știrile pozitive ale zilei, 1 februarie 2022
#Postat de Carmen Vintu on februarie 1, 2022
1. Temperaturi peste medie în aproape toată țara la început de februarie, anunță ANM. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru următoarele două săptămâni, în fiecare regiune. Potrivit ANM, în perioada 31 ianuarie – 13 februarie, vremea va fi schimbătoare, cu valori termice mai ridicate decât normalul perioadei în prima parte a intervalului. Ulterior, se mai răcește la nivelul întregii țări, însă precipitațiile vor fi slabe cantitativ. Temporar va mai ninge în zonele montane.
2. Schimbări majore la Daimler: Gigantul german îşi schimbă numele

Grupul Daimler AG va fi redenumit oficial Mercedes-Benz Group AG marţi, 1 februarie, la aproape un an după ce a fost anunţată separarea de grup a diviziei de camioane şi autobuze, într-o mişcare despre care directorul general Ola Kaellenius speră că va debloca valoare pentru acţionari pentru producătorul de automobile premium, transmite Reuters, conform news.ro.
3. Ciolacu: Avem un angajament în ce priveşte pensiile şi cred că o să-l discutăm în coaliţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că pensiile nu sunt plafonate de către Comisia Europeană, adăugând că va discuta cu specialiştii inclusiv în ceea ce priveşte contribuţia la Pilonul 2 de pensii.
4. Ministrul Turismului: Condiţia primară să ne meargă bine ca ţară este ridicarea restricţiilor. Acest lucru ar putea fi posibil în martie-aprilie

Ridicarea restricţiilor impuse în pandemie este condiţia de bază ca economia să funcţioneze la capacitate maximă şi acest lucru ar putea fi posibil în martie-aprilie, a declarat, luni, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism la Braşov, relatează Agerpres.
5. Cîțu, despre pierderea a 2 miliarde de euro din PNRR: „România e victima propriului succes”

Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat luni despre pierderea a două miliarde de euro din PNRR că „este un scenariu care a fost luat în calcul, am crescut mult mai rapid decât prevedea Comisia Europeană”.
6. Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022 vor fi transmise de TVR

Televiziunea Română va transmite în direct şi înregistrat Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022, timp de două săptămâni, în perioada 4-20 februarie, informează News.ro.
7. Agenţia Internaţională a Energiei: Cererea de gaze în Europa ar urma să scadă anul acesta. Prețul cărbunelui este mai atractiv

Cererea de gaze în Europa ar urma să scadă anul acesta, deoarece preţurile ridicate fac cărbunele mai competitiv pentru producerea de energie, în timp ce în Asia creşterea cererii ar putea încetini, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) dedicat pieţei gazelor, publicat luni, transmite Reuters.
8. Ciolacu: Nu cred că va ajuta TVA zero la alimente. Alte țări au plafonat prețurile la alimente de bază

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, la intrarea în sediul PSD, că nu consideră că măsura eliminării TVA la alimente „va ajuta”, acesta fiind deja redus. În ceea ce privește procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor, care este trecut în PNRR, Marcel Ciolacu spune că o soluție tehnică pentru alocarea mai multor bani ar fi ca pilonul II să nu mai fie „prins în acest procent”.
9. Începe prohibiția la pescuitul știucii. În 1965 se prindeau 2.600 de tone de știucă din Delta Dunării

Luni este ultima zi în care pescarii pot captura ştiucă în mediul natural din Delta Dunării, prohibiţia pescuitului acestei specii urmând să înceapă de pe 1 februarie, potrivit ordinului de prohibiţie emis anul trecut de autorităţile naţionale, anunță Agenția de presă Rador.
10. Premierul Ciucă participă luni la prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei/ Se caută soluții pentru criza facturilor la energie

Prima reuniune a Comitetului interministerial în domeniul energiei, care are ca obiectiv identificarea de soluţii pentru protejarea cetăţenilor şi a sectoarelor economice de efectele crizei energetice, are loc luni, cu participarea premierului Nicolae Ciucă, care a decis săptămâna trecută înfiinţarea Comitetului.
11. Fabrica Bosch din Blaj investește în proiecte de eficienţă energetică, pentru a reduce consumul de energie cu 10%

Fabrica Bosch din Blaj îşi reduce cu aproximativ 10 procente consumul de energie generat de operaţiunile sale, prin implementarea mai multor proiecte de eficienţă energetică, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Stiri pe surse – Cele mai noi stiri
12. Sondaj: Majoritatea românilor vor unirea cu Republica Moldova și consideră că România trebuie să rămână în UE

Peste 70% dintre români susțin calitatea României de membru al Uniunii Europene, iar trei pătrimi dintre români nu doresc destrămarea Uniunii Europene și vor unirea cu Basarabia, potrivit capitolelor patru și cinci ale sondajului de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” realizat de realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group.
13. Efectul frigului din Florida: Iguanele cad din copaci. Reptilele pot ajunge la 17 kilograme şi 1,5 metri lungime

Departamentul din Miami, Florida, al Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) din Statele Unite a avertizat duminică publicul că iguane imobilizate ar putea să cadă din copaci din cauza temperaturilor neobişnuit de scăzute care afectează întreaga regiune, informează Agerpres, care citează Reuters.
14. Spania a rămas fără aproape 300.000 de muncitori români, după ce diaspora a început să plece masiv: „Nu mai merită să trăiești aici” (presa spaniolă)

Din 2012, comunitatea românească s-a întors, treptat, înapoi în România sau a emigrat spre țări cu o situație economică mai bună, precum Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Italia, scrie El Periodico de Espana.
15. Ministrul german de Finanţe vrea să elimine suprataxa din facturile la energie. Taxa finanța proiectele verzi

Germania ar putea renunţa la suprataxa percepută pe facturile consumatorilor de electricitate, care fusese inclusă în vederea sprijinirii energiei regenerabile, pentru a atenua povara creşterii costurilor la energie asupra gospodăriilor, a anunțat ministrul de Finanţe, Christian Lindner, transmite Reuters. Taxa reprezintă o cincime din factura de energie a unui consumator.
16. Toyota Motor, cel mai mare producător auto mondial în funcţie de vânzări pentru al doilea an consecutiv

Vânzările Toyota Motor au crescut cu 10,1% în 2021, grupul japonez rămânând cel mai mare producător de automobile la nivel mondial pentru al doilea an consecutiv, înaintea rivalului său german Volkswagen, transmite Reuters, citată de News.ro.
17. STUDIU Facebook rămâne cea mai populară platformă de social media în rândul românilor / 43% dintre români consideră că televiziunea este principala sursa de informare, iar 48% aleg să citească mai frecvent știri online

Facebook rămâne cea mai populară platformă de social media, cu o acoperire de 93% în rândul utilizatorilor români de Internet din mediul urban, în timp ce 43% consideră televiziunea ca principala sursă de informare, arată rezultatele unui studiu, publicat marţi, citat de Agerpres.
Jurnal FM 