Current track

Title

Artist


Franz Schubert a fost un compozitor romantic austriac

#Postat de on ianuarie 31, 2022

Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797 VienaAustria – d. 19 noiembrie 1828VienaImperiul Austriac) datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul.

 În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor.
Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, mise, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.

Schubert a murit în Viena, la vârsta de 31 de ani pe 19 noiembrie 1828, în apartamentul fratelui său, Ferdinand. Ultima lucrare pe care a dorit să o asculte a fost Cvartetul de coarde nr. 14 în Do# minor, op.131 de Beethoven.
A fost îngropat lângă Beethoven, pe care l-a admirat toată viața sa, în cimitirul satului Währing, Viena.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *