Actrița Anamaria Vartolomei, nominalizată la premiile César – cele mai prestigioase distincţii atribuite de cinematografia franceză (Foto)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 28, 2022
O nouă recunoaștere a valorii actriței româno-franceze Anamaria Vartolomei, originară din Dărmănești, județul Bacău, la doar câteva zile după ce a fost desemnată cea mai bună actriță din Franța.
Miercuri, valoaroasa artistă, în vârstă de 22 de ani, a fost nominalizată la premiile César – cele mai prestigioase distincţii atribuite de cinematografia franceză – la categoria “cea mai bună tânără speranţă feminină”, datorită rolului interpretat în filmul “L’événement”, informează site-ul linternaute.com citat de hotnews.ro.

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 47-a ediţie a galei premiilor César a fost anunţată de Academia franceză de tehnici şi arte cinematografice miercuri, cu aproape o lună înainte de ceremonia de decernare a acestor trofee.
Ca în fiecare an, această gală va fi difuzată de postul de televiziune Canal+. Filmul “Illusions perdues” a primit cele mai multe nominalizări – 15 – şi este considerat marele favorit al ediţiei din 2022.
Ediţia din 2022 a galei de decernare a premiilor César va avea loc pe 25 februarie.

În clasamentul nominalizărilor urmează producţiile cinematografice:
“Annette” (11 nominalizări),
“Aline” (10 nominalizări)
“Bac Nord” (7 nominalizări).
Filmul “Titane”, laureat cu trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2021, a primit doar patru nominalizări şi nu figurează pe lista nominalizărilor anunţate la categoria “cel mai bun lungmetraj”.
Cine este Anamaria Vartolomei
Născută la Plopu-Dărmănești pe 9 aprilie 1999, Anamaria Vartolomei va concura la categoria “cea mai bună speranţă feminină” alături de Noée Abita (“Slalom”), Salomé Dewaels (“Illusions perdues”), Agathe Rousselle (“Titane”) şi Lucie Zhang (“Les olympiades”).

Anamaria Vartolomei a debutat în cinematografie la vârsta de zece ani şi jumătate, când a fost aleasă din 500 de candidaţi pentru a interpreta unul dintre cele două roluri principale din filmul “My Little Princess” (2011), alături de celebra Isabelle Huppert. Personajul ei era puternic inspirat din copilăria regizoarei acelei pelicule, Eva Ionesco.
Acel prim rol i-a adus tinerei actriţe franco-române o nominalizare la premiul Lumiere pentru cea mai bună speranţă feminină. În anul următor, la Festivalul de la Cannes, ea a fost aleasă pentru a apărea pe afişul oficial al secţiunii Semaine de la Critique.
Anamaria Vartolomei a interpretat apoi mai multe roluri secundare în filme precum “Jacky au royaume des filles” (2014) şi “L’Ideal” (2016).
În anul 2017, a interpretat unul dintre personajele principale din filmul “L’Echange des princesses”.

În 2021, a jucat rolul principal în filmul “L’Evenement”, o dramă regizată de Audrey Diwan despre perioada în care avorturile erau ilegale în Franţa, care a câştigat Leul de Aur şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Veneţia.
Prestaţia ei a fost salutată de criticii de specialitate, care au considerat-o “excepţională” (Le Monde) şi “spectaculoasă” (Slate).
Premiile César recompensează începând din anul 1976 cele mai bune realizări şi interpretări din cinematografia franceză. Aceste trofee – al căror design a fost creat de sculptorul César – sunt atribuite în fiecare an la Paris de Academia de tehnici şi arte cinematografice. Printre cele mai premiate filme din istoria premiilor César se află producţiile “Le Dernier Metro” şi “Cyrago de Bergerac” (10 premii fiecare), “Un prophete” (9 premii) şi “De battre mon coeur s’est arête” (8 premii).
Sursa: hotnews.ro
Jurnal FM 