Știrile pozitive ale zilei, 25 ianuarie 2022
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 25, 2022
1. Zona din România unde temperatura resimțită a ajuns la minus 32 de grade Celsius

Termometrele de la stația meteorologică Iezer din Munţii Rodnei au înregistrat, luni, minus 32 de grade Celsius, cea mai scăzută din țară, potrivit CJSU Maramureș.
2. Klaus Iohannis: Trăim vremuri marcate de numeroase provocări, să prețuim lucrurile care ne unesc

Klaus Iohannis a subliniat, luni, în mesajul cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, că, în vremuri marcate de numeroase provocări este nevoie de solidaritate. Națiunea română este mai puternică atunci când este solidară și trebuie să prețuim lucrurile care ne unesc pentru a ne fi mai ușor să luptăm cu cele care ne dezbină, a spus președintele.
3. Producţia de cărbune a României a crescut cu 17,5% în primele 11 luni din 2021 față de anul precedent

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele 11 luni din 2021, 2,958 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 17,5% mai mare faţă de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.
4. Comisia Europeană anunță un ajutor de urgență pentru Ucraina de 1,2 miliarde euro

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că executivul european vrea să acorde Ucrainei un nou pachet de ajutor financiar pentru a depăși ”criza creată de acțiunile agresive ale Rusiei”.
5. Sorana Cîrstea se oprește în optimi la Australian Open, învinsă la mare luptă de Iga Swiatek

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, transmite Agerpres.
6. Una dintre cele mai îndrăgite insule din Grecia, acoperită de zăpadă după o ninsoare neobișnuit de puternică

O furtună care a cuprins Grecia a adus ninsori și în Creta. Heraklion, cel mai mare oraș al insulei din sudul Mării Egee a devenit alb – o priveliște rară. Școlile sunt astăzi închise și pe multe drumuri sunt restricții de circulație.
7. Marcel Ciolacu: La 163 de ani de la Unirea Principatelor, românii au nevoie mai mult ca oricând de unitate şi stabilitate

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. Acum, la 163 de ani de la Mica Unire, „românii au nevoie mai mult ca oricând de unitate şi de stabilitate”, afirmă liderul social-democraților. „Dezbinarea nu ne va salva în aceste momente dificile”, mai scrie Ciolacu.
8. Bloomberg: Președintele Chinei i-ar fi cerut lui Vladimir Putin să nu atace Ucraina înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing

Xi Jinping, președintele Chinei, i-a cerut lui Vladimir Putin ca Rusia să nu invadeze Ucraina înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing care încep pe 4 februarie, transmite Bloomberg, care citează diplomați din capitala Chinei. Ambasada Chinei la Moscova a respins informația.
9. Scandal în Australia, după ce mai multor fani li s-a interzis accesul la Melbourne Park cu mesaje de susţinere pentru Shuai Peng

Mai mulţi fani au fost împiedicaţi să intre în complexul Melbourne Park care găzduieşte Australian Open cu tricouri şi pancarte de susţinere a jucătoarei de tenis Shuai Peng din China, informează news.com.au, citată de News.ro.
10. Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, participă prin videoconferință la reuniunea șefilor diplomațiilor din Uniunea Europeană, de la Bruxelles

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa luni, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre UE, pe agendă aflându-se situaţia europeană de securitate, precum şi evoluţiile din Libia, Siria, Mali, Sudan şi regiunea Indo-Pacific, a informat, duminică, MAE.
11. Mesajul premierului Ciucă, de Mica Unire: Lupta cu pandemia din ultimii doi ani a scos în evidenţă unitatea românilor

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române. Ultimii doi ani au reprezentat un test de anduranţă într-o luptă continuă cu un inamic nemilos: pandemia, iar această perioadă a scos în evidenţă unitatea românilor şi puterea de a acţiona pentru un viitor mai bun al societăţii noastre, a afirmat prim-ministrul. „Situaţia actuală necesită responsabilitate atât la nivelul celor care conduc ţara, precum şi la nivelul întregii noastre societăţi”, mai scrie premierul Ciucă în mesaj.
12. De ziua Micii Uniri, ministrul Antreprenoriatului cere educarea turiștilor care distrug natura

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului, spune că e mândru că este român şi afirmă că e trist să constate cum vandalismul şi lipsa de respect aduc distrugeri locurilor lăsate de natură, pe care fiecare dintre noi ar trebui să le protejeze, potrivit News.ro.
13. Cel mai mare lanţ de supermarketuri din Spania, cu aproape 100.000 de angajați, va mări salariile cu un procent egal cu rata anuală a inflaţiei din 2021
Lanţul privat de supermarketuri Mercadona, cel mai mare retailer din Spania în funcţie de venituri, va creşte salariile tuturor angajaţilor cu 6,5%, un procent egal cu rata anuală a inflaţiei înregistrată în ţară în 2021, transmite Reuters, citată de News.ro.14. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a condamnat violențele și distrugerile din timpul protestului de duminică de la Bruxelles

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a condamnat violenţele şi distrugerile din timpul unui protest masiv desfăşurat duminică la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare ale autorităţilor belgiene, potrivit DPA.
15. România a propus organizarea unei întâlniri a miniștrilor de Externe din UE la Kiev

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, luni, după cea de-a doua zi a Consiliului de Afaceri Externe, că a propus în cadrul reuniunii să fie organizată o întâlnire a miniștrilor de Externe la Kiev, în semn de solidaritate cu Ucraina în fața amenințării ruse de la graniță.
16. Consiliul UE accelerează pregătirea sancțiunilor împotriva Rusiei. Aurescu: Sancțiunile – „cel mai puternic instrument la îndemâna UE”

Consiliul afaceri Externe de la Bruxelles, 24 ianuarie 2022. Foto: consilium.europa.eu
Miniștrii de externe ai statelor membre UE au adoptat luni un document în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, în care condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și au convenit accelerarea pregătirii de sancțiuni împotriva Moscovei, în cazul unei invazii. Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a declarat înainte reuniunii că sancțiunile sunt „cel mai puternic instrument” care poate împiedica agresiunea Rusiei.
Jurnal FM 