Valeriu Braniște a fost un publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române

Valeriu Branişte (n. 10 ianuarie 1869, Cincul Mare, judeţul Braşov – d. 1 ianuarie 1928, Lugoj, judeţul Timiş), publicist, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919.

Comuna Cincu, situată în partea vestică a actualului judeţ Braşov pe valea pârâului cu acelaşi nume, a intrat de mult în literatura arheologică şi istorică a României datorită numeroaselor aşezări vechi descoperite pe teritoriul ei, dar în special pentru unul dintre depozitele de bronzuri aflat aici, care a dat numele unui tip de unelte şi arme numit de specialişti „Cincu-Suseni”.

Valeriu Braniște

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

Totodată, ea a fost una dintre cele mai prospere aşezări româno-săseşti din sudul Transilvaniei şi, după cunoştinţele noastre, prima localitate rurală intracarpatică în care a funcţionat o „şcoală latinească”.

Această comună este locul de naştere a lui Valeriu Branişte, cel care la maturitate avea să fie ales membru de onoare al Academiei Române, şi se numără printre foarte puţinele aşezări în care localnicii nu numai că au cunoştinţe despre savant, ci se şi mândresc şi îţi oferă detalii despre el.

Venit pe lume la data de 22 ianuarie în Cincu Mare, Valeriu şi-a petrecut copilăria în atmosfera specifică satelor ardelene în care civilizaţiile Europei de Est şi de Vest şi-au dat întâlnire prin istorie.

La vârsta cuvenită a început şcolarizarea în localitatea natală, atent supravegheat de mamă; pentru a învăţa limbile germană şi maghiară a mers la şcolile din Sighişoara şi din Sălişte.

Valeriu Braniște a făcut școala primară la Cincu Mare, Sighișoara și Săliște, studii gimnaziale la Brașov și Sibiu și universitare (Facultatea de litere și filozofie) la Budapesta și Viena (1887-1891). Este licențiat în limba și literatura maghiară și limba germană. A susținut doctoratul în filozofie la Budapesta în anul 1891, cu o teză despre Andrei Mureșanu, în limba maghiară, intitulată Mureșianu Andráș. În prealabil, în iunie 1891 a obținut „absolutorium” (licența) cu teza în limba și literatură maghiară: „Traducătorii maghiari ai lui Schiller”.

Astfel, pentru pregătirea în acest scop la universităţile din Graz şi din Strassbourg, precum şi în Italia, audiază cursuri speciale de filosofie şi filologie.

De reţinut ca meritoriu faptul că pe toată durata studenţiei Valeriu Branişte nu a întrerupt legăturile cu „Tribuna” sibiană, unde a trimis spre publicare articole pe teme acute ale luptei naţionale a românilor din Austro-Ungaria.

Şi din Braşov a continuat să publice articole politice în „Tribuna”, fapt ce a generat conflicte cu autorităţile statului care l-au declarat „instigator tribunist”.

La aceste acuzaţii s-a adăugat şi implicarea sa ca apărător în Procesul Memorandului, ţinut la Cluj în anul 1894. El însuşi a fost condamnat şi întemniţat la Seghedin.

În primii ani (1891-1893) este profesor la Gimnaziul Superior Ortodox Român din Brașov, unde predă limba maghiară (obligatorie în liceele românești din Transilvania). În anul 1892 și-a dat ultimul examen, cel de pedagogie, necesar pentru obținerea diplomei de profesor. În același an a organizat prima întrunire a „solidarității românilor gimnaziali” la Blaj.

A debutat cu articole științifice în Revista filologică maghiară.

În august 1893 este citat în vederea executării pedepsei de 8 zile în temnița de la Seghedin, pedeapsă primită din cauza duelului cu Cornel Scurtu, redactor la gazeta Tribuna din Sibiu.

În acest moment al vieţii, Valeriu Branişte a părăsit cariera profesională didactică pentru a se dedica ziaristicii, profesiune care avea să se dovedească a fi ocupaţia sa de suflet şi de căpetenie.

Mărturie stau peste vreme ziarele editate chiar de el: „Tribuna” , „Dreptatea” , „Foaia de Duminică” , „Patria” , „Drapelul” şi, tot în acest din urmă oraş, „Banatul – foaie pentru popor”, 1905. Anul 1895 îl găseşte în vestita închisoare de pe Dunărea Mijlocie din Pannonia, de la Vaţ, condamnat fiind de tribunalul austro-ungar din Timişoara pentru cele 72 de articole în care avea să atace guvernul budapestan care ducea o susţinută politică de deznaţionalizare a românilor din Imperiul Habsburgic.

A efectuat 15 luni de detenţie şi a fost amendat cu enorma sumă de 1300 florini, la care s-au adăugat cheltuielile de judecată.

Pentru articolele publicate în ziarul „Drapelul” din Lugoj , în luna februarie a anului 1918 este acuzat că face spionaj pentru Regatul României şi este arestat şi dus sub escortă militară la închisoarea din Seghedin.

Procesul de la Timișoara a început în 28 decembrie 1894, Braniște fiind acuzat pentru cele 72 de articole apărute în „Dreptatea”, în care era atacat guvernul de la Budapesta. Procurorul în proces a fost Gozsdu Elek (romancier maghiar, citește Gojdu), iar apărarea a fost asigurată de Coriolan Brediceanu și de avocatul slovac Stefanovits, din Pojon. Așa cum s-a menționat mai sus verdictul a fost 2 ani închisoare și amendă.

În acele fierbinţi, dar şi faste zile pentru neamul românesc, ziarul „Drapelul” condus de braşoveanul Valeriu Branişte publica articole de mare curaj politic, precum: „Zile mari”, „Frigurile aşteptării”, „Punctul de culminaţie”, „Revoluţie învingătoare”, „La Alba Iulia”, „ Unitatea naţională”, „An nou fericit” ş.a. În cei 19 ani de conducere şi „scoatere” a „Drapelului”, redactarea articolelor politice îi va aparţine în totalitate lui Valeriu Branişte, el întruchipând pentru Lugoj şi Banat pe tribunul etniei româneşti, stegarul luptei pentru unitate naţională.

A fost deținut în închisorile de la Seghedin (1893; 1918) și Vaț până în iulie 1896, când va fi amnistiat, după 15 luni de detenție, dar cu condiția să nu se mai întoarcă la Timișoara. În anul 1918, la 3/16 februarie a fost arestat și întemnițat la Seghedin sub acuzația de spionaj în favoarea României și în detrimentul armatei austro-ungare, însă a fost eliberat la 1 octombrie 1918, sub presiunea evenimentelor. Pe când erau deținuți la închisoarea din Vaț, fraților Valeriu și Victor Braniște li s-a interzis de către directorul închisorii să vorbească între ei românește, atunci când erau scoși afară. George Moroianu afirmă: „Cazul de la Vacz al fraților Braniște l-am povestit într-un articol din La Justice din 4 iunie 1895, pe prima pagină alături de articolul directorului ziarului Georges Clemenceau” (Citat din Drăghicescu Dumitru, op. cit.) În temnița din Seghedin, în anul 1918 scrie „Amintiri din închisoare„, cea mai importantă scriere memorialistică a sa, care a fost publicată postum. În temnița din Seghedin îl cunoaște pe omul politic, scriitor, jurnalist și critic literar slovac Svetozár Hurban-Vajanský (1847-1916) căruia îi consacră numeroase pagini în „Amintiri…”

În iunie 1897 este invitat de Gheorghe Popovici (istoric) (poetul Teodor Robeanu) să preia redacția ziarului „Gazeta Bucovinei”.

Pleacă în Bucovina, unde realizează o activitate în interesul luptei românilor pentru drepturi naționale. Înființează la Cernăuți gazeta Patria (Gazeta Bucovinei fiind în declin), în urma semnării unui contract de editare cu Modest Grigorcea – președinte delegat al comitetului de redacție al gazetei. Gazeta va apărea de trei ori pe săptămână, până în 1900. La Cernăuți, tactica sa se schimbă: nu mai apare în gazetă nici ca director, nici ca editor sau redactor, pentru a nu atrage suspiciunile autorităților. În realitate, el este cel care o conduce, o redactează propriu-zis, dar sub pseudonim. Concret, Valeriu Braniște „semna” editorialele sale cu un asterisc, foiletoanele cu „vbr” sau „b-a-z”, iar articolele cu caracter politic mai moderat cu numele său complet. Duce o campanie intensă împotriva politicii guvernului de la Viena. Acest fapt are drept consecință închiderea gazetei Patria și expulzarea lui Braniște din Bucovina de autoritățile austro-ungare, începând cu data de 18/30 iulie 1899. Cu toate acestea, el refuză să plece și se ascunde la moșia lui Iancu Flondor, până când va fi rechemat în Banat. Părăsește, deghizat, Bucovina, „travestit în vizitiu și cu caii și căruța lui Iancu Flondor”.

La Cernăuți o cunoaște pe Aglaia, sora lui Eminescu și familia acesteia și obține mai multe documente pe care le publică în Convorbiri literare, în 1926: Izvodul de zestre al mamei lui Eminescu, Certificatele lui Eminescu, Scrisori de la Eminescu.

La 1900 i s-a încredințat conducerea ziarului bisăptămânal Drapelul, scos la Lugoj de niște intelectuali români din Banat, ziar pe care îl conduce 18 ani. Ziarul a fost stipendiat din vechea Românie de mai multe instituții: Banca Națională a României, Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul de Război.

În ziarele pe care le conduce a publicat, în afară de articolele cu caracter politic, o serie de monografii, comentarii istorice, descrieri de călătorie, schițe, evocări, amintiri. Dintre monografii sunt de reținut cele consacrate lui Ciprian Porumbescu, Alexandru Mocioni, Octavian Smigelschi și G. A. Petculescu. Comentariile și studiile literare sunt consacrate culturii și literaturii din Transilvania, ca de exemplu prezentarea unor poezii necunoscute ale lui Andrei Mureșianu, a unor aspecte din creația populară și a unor probleme de limbă.

În vara anului 1900 se căsătorește cu Maria (1872-1963), văduva profesorului de muzică Nicolae Popovici, de la Brașov.

În anul 1908 este numit director provizoriu al școalelor populare ortodoxe din Episcopia Caransebeșului și a contribuit la construirea școlii superioare civile de fete.

A fost membru marcant al Partidului Național Radical Român (1897). În anul 1910 este ales membru al comitetului național al Partidului Național Român . La invitația prim-ministrului conte Karoly Khuen Héderváry, ca membru al comitetului a susținut tratative pentru un pact electoral la alegerile din 1910, atât singur cât și însoțit de T. Mihali și Iuliu Maniu, tratative care însă au eșuat.

În anul 1907 și-a depus candidatura în cercul electoral Bocșa, fără rezultat pozitiv, datorită violențelor administrative.

În 3 noiembrie 1918 ia ființă Consiliul Național Român al comitatului Caraș-Severin, având în frunte pe Valeriu Braniște. George Dobrin și alții.

Valeriu Branişte s-a numărat între personalităţile de seamă înfăptuitoare ale actului Unirii celei Mari, a Transilvaniei cu Regatul României, la 1 Decembrie 1918.

Marele Sfat Naţional, ales de Adunarea de la Alba Iulia, l-a numit membru în Consiliul Dirigent şi l-a declarat şef al Resortului Culte şi Instrucţiuni Publice.

Personal s-a preocupat de asigurarea numărului de învăţători necesari şi de procurarea manualelor pe care le-a adus din „vechiul Regat al României”.

Preţuindu-i strădania de a culege din folclorul muzical românesc creaţii lirice, cântece bătrâneşti şi obiceiuri din comunităţile rurale transilvane, publicând creaţii literare originale, dar şi activitatea de traducător din literatura universală, materialele pe teme din istoria naţională axate pe o solidă argumentare, activitatea de excepţie ca ziarist şi, nu în ultim rând, lupta sa politică pentru emanciparea românilor din Imperiul Austro-Ungar sancţionată cu 23 de procese de încălcare a normelor presei şi cu multe luni de închisoare, Academia Română l-a ales în 7 iunie 1919 membru de onoare, concomitent cu Iacov Antonovici, Miron Cristea, braşoveanul Gheorghe Dima, Vasile Goldiş, Paul Gore şi Constantin Hurmuzachi.

A fost membru al Marelui Sfat Național Român, ales în Adunarea Națională de la Alba Iulia, care l-a desemnat în Consiliul Dirigent.

Între 1918-1920 a făcut parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. A fost mai întâi (din 2 decembrie 1918) ministru fără portofoliu, iar din 1919 ministru al cultelor și instrucțiunii publice în cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, în locul lui Vasile Goldiș, după plecarea acestuia la București. În calitate de ministru înființează mai multe școli românești secundare în diverse orașe ardelene. Cel mai mare merit al său a fost înființarea Universității românești din Cluj la 31 ianuarie 1920. După dizolvarea Consiliului Dirigent pe 4 aprilie 1920, s-a întors la Lugoj.

La 7 iunie 1919 este proclamat membru de onoare al Academiei Române. Este ales senator în circumscripția Marghita-Bihor, dar nu s-a prezentat la Senat.

În 1920 a plecat în misiune la Londra ca membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris.

În volumul Oameni, fapte, întîmplăriau fost publicate amintiri, schițe, portrete, „impresiuni”. Sunt de remarcat, în acest volum, amplele portrete ale lui Andrei Șaguna și George Pop de Băsești, acesta din urmă fiind publicat și în broșură.

Era o binemeritată răsplată pentru cel care aproape patru decenii nu a lăsat condeiului răgaz să ruginească. Dar marele său merit pe plan naţional a constat în faptul că a militat pentru punerea bazelor, la Cluj, a unei universităţi româneşti, acţiune în care l-a mandatat pe un alt braşovean, Sextil Puşcariu, să preia universitatea din mâinile administraţiei precedente (inaugurarea cursurilor a avut loc la 3 noiembrie 1919 cu o lecţie ţinută de marele arheolog Vasile Pârvan, n.n.).
Agitata sa existenţă, permanent dublată de o muncă intelectuală de o rarissimă tenacitate, purtată vreme de aproape patruzeci de ani, i-au cauzat sfârşitul vieţii când mai avea numai 22 de zile până la a împlini vârsta marilor creaţii, 59 de ani. Tristul eveniment s-a petrecut în Banat, la Lugoj, în prima zi a anului 1928. Un impresionant cortegiu format din simpatizanţi din oraş şi din ţară l-a condus până la cimitirul ortodox român din localitate, în a cărui capelă a fost aşezat alături de Eftimie Murgu şi Caius Brediceanu.
Printre cei dintâi mari oameni care au regretat moartea lui Valeriu Branişte se numără Nicolae Iorga: „Valeriu Branişte a fost acesta, şi atâta: cărturar, profesor, scriitor, gazetar – mai ales gazetar, pe un timp când în ţara lui roabă nu era un loc mai expus decât acesta. A gustat temniţa.” (ibidem).
Cinstirea memoriei fiului frumosului şi îmbelşugatului odinioară sat Cincu Mare se observă aproape la tot pasul în localităţile judeţului Braşov. În oraşul de reşedinţă, numele lui este purtat de o stradă din cartierul Bartolomeu, în apropierea altor nume celebre din istoria ţării şi a municipiului. Cât priveşte localitatea în care s-a născut, aceasta păstrează încă în bună stare casele în care s-a născut şi în care a copilărit viitorul academician, deşi destinaţia actuală a uneia dintre ele este destul de îndepărtată de noţiunea de cultură. Cu atât mai nepotrivită ni se pare fixarea pe peretele acesteia a plăcii care aminteşte de ilustrul savant.
Tot în localitate, în unul din edificiile-monument ridicate acum câteva veacuri, profesorul Constantin Sodolescu a adunat o serie de mărturii referitoare la viaţa şi activitatea lui Valeriu Branişte şi a început amenajarea unei „case memoriale”. În ceea ce ne priveşte, însă, nu credem că entuziasmul acestui admirabil dascăl poate deveni realitate fără sprijinul autorităţilor locale şi judeţene şi fără participarea directă a unor specialişti în muzeografie, chiar dacă el este mult ajutat de alţi doi mari „sufletişti” din zonă, profesorii  Mihai şi Ana Patrichi din Şoarş.

Scrieri

• (ed.), Deprinderi păgubitoare: sfaturi și învețeturi (sic – AT), Lugoj, Imprimeria Carol Traunfellner, 1902;
• Ciprian Porumbescu: Icoane din frământările unui suflet de artist, Lugoj, Editura Aurorurului, 1908;
• Pagini reslețe (sic – AT), Lugoj, Branisce V., 1910;
• Amintiri din închisoare, București, Tritonic, 2002.
• Mureșianu Andras. Tanulmany az Erdely ruman irodalom, Köreböl, Budapesta, 1891
• Oameni, fapte, întîmplări. Prefață de D. Vatamaniuc. Editura Dacia Cluj-Napoca, 1980

Alte publicații

• Societatea Teatrală G. A. Petculescu, Brașov, 1902;
• Tabla de la Lugoj: un monument prețios literar istoric, Lugoj, 1903;
• Muzică și dansuri la români în veacurile XVI și XVII, Brașov, 1909;
• Alexandru Mocsonyi ca compositor și musician, Brașov, 1910;
• Coriolan Brediceanu, Lugoj,1911;
• Contestație contra rezultatului alegerii…4 mai 1921 în circ. Oravița, Lugoj, 1921;
• Andreiu B. de Șaguna, București, 1923;
• George Pop de Băsești, Cluj, 1923;
• Scrisoare către alegători, Lugoj, f. an;
• În slujba Bucovinei, în slujba neamului românesc. Reeditare de articole politice, Suceava,1998.
• De la Blaj la Alba Iulia, postum, 1980, 2003.

Sursa:  https://ro.wikipedia.org/wiki/

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu