Current track

Title

Artist


S-a întâmplat la 30 decembrie 1947
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on decembrie 30, 2021

S-a întâmplat în 30 decembrie 1947: Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; a doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România; tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).

Actul abdicării Regelui Mihai I – 30 decembrie 1947

„Mihai Iiu

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională

Rege al României

La toți de față și viitori, sănătate

În viața Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituția Țării – ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

Regele Mihai I

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.
În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,
A B D I C
pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.
Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.
Mihai
Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947″.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *