Potrivit ultimei analize întocmite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), 90,7% dintre persoanele decedate din cauza COVID-19 aveau comorbidităţi asociate. Raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că din cele 1.186 de decese înregistrate până duminică, 58,7% au fost la bărbaţi.
În 90,7% din cazuri pacienţii aveau şi alte comorbidităţi asociate, iar 76,4% dintre decese au avut loc la pacienţi de peste 60 de ani. „43.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Bucureşti, Galaţi, Arad şi Hunedoara”, se arată în raportul întocmit pentru săptămâna 18-24 mai.

De asemenea, 42.4% din totalul cazurilor s-au inregistrat în Suceava, Bucureşti, Neamţ, Botoşani şi Arad. Raportul mai arată că unul din şase cazuri a afectat un cadru medical.
Autoritățile au anunțat că până ieri, marți, 26 mai, bilanțul deceselor provocate de coronavirus în România se ridică la 1.216.
Opiniile cititorului
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. ACCEPT Privacy & Cookies Policy