Current track

Title

Artist


Aura Urziceanu este o cântăreață și compozitoare de jazz din România, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului

#Postat de on decembrie 14, 2021

Aura Urziceanu s-a născut în anul 1946,14 decembrie la București.  La vârsta de cinci ani a început să studieze vioara sub îndrumarea tatălui ei.Mai târziu absolvă clasa de canto de muzică ușoară condusă de profesoara Florica Orăscu la Școala Populară de Artă din București.Își face debutul la Radiodifuziunea Română în 1959, cu piesa „Vreau să cânt și eu la televizor”. Câțiva ani mai târziu interpretează la Televiziune compoziția „Soarele e-ndrăgostit de Mamaia”,scrisă de Dinu Șerbănescu pe versurile lui Aurel Felea și prezentată anterior la prima ediție (1963) a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.
La cea de a cincea ediție (1969) a Festivalului de la Mamaia, ea primește premiul al doilea pentru interpretare. Doi ani mai târziu, o echipă formată din Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu și Mihaela Mihai cucerește Cupa Europei la Festivalul Internațional al Cântecului de la Knokke-Heist (Belgia), iar Urziceanu este numită cântăreața festivalului.

În urmă cu peste 40 de ani, Aura Urziceanu a decis să fugă din România, ajungând să locuiască în Canada.

Celebra artistă, acum în vârstă de 75 de ani, a revenit de mai multe ori în România, iar în anul 2004 a făcut parte din juriul festivalului „Cerbul de Aur“ de la Braşov, însă a fost total dezamăgită de ţara noastră, deoarece a încercat să se întoarcă în România, dar a întâmpinat dificultăţi din cauza autorităţilor. Din această cauză, Aura Urziceanu a luat o decizie radicală: a renunţat la cetăţenia română!

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aura_Urziceanu#/media/Fi%C8%99ier:Urziceanu,_aura.jpg

Finalul anului 2018, mai exact luna noiembrie, a găsit-o din nou pe Aura Urziceanu în România, la Muzeul Naţional de Artă al României, acolo unde a avut loc Festivalul RadiRo. Atunci, artista a urcat pe scenă alături de Big Band-ul Radio, fiind prima ei apariţie în România după opt ani.

Repertoriu de muzică ușoară

Albume

  • Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
  • STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
  • Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz București
  • Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
  • Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
  • Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
  • Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
  • Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 și ST-EDE 02506)
  • EDE 02803 (1986, Electrecord)
  • I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis
  • Dor de viață (2000, Bask Records)

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *