Grupul Psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române a lansat colindul „Dați drumul la Cer” (Video)
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 13, 2021
Grupul Psaltic ”Tronos” al Patriarhiei Române, dirijat de arhidiaconul Mihail Bucă, protopsalt al Catedralei Patriarhale, a lansat colindul anului 2021: „Dați drumul la Cer”.
Versurile ”Dați drumul la cer”, au fost scrise de deținutul politic Ovidiu Vasilescu, unul dintre cei mai tineri deținuți politici din epoca comunistă.
Grupul psaltic TRONOS al Catedralei patriarhale este unul dintre cele mai cunoscute grupuri psaltice de la noi din ţară. Numele aminteşte de una din cetele îngereşti, numită „Tronuri” şi i-a fost atribuit în anul 2007 de PF Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sub conducerea dirijorului şi fondatorului său, parintele Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei patriarhale, grupul a susţinut concerte pe multe scene muzicale, în catedrale şi biserici din ţară şi străinătate.
Alcătuit în anul 1997 din psalţii Catedralei patriarhale din Bucureşti, cei care au constituit la început nucleul, grupul a atras în timp preoţi, diaconi, studenţi şi elevi teologi, dar şi iubitori de muzică bizantină din alte domenii.
Jurnal FM 