Current track

Title

Artist


Onești: Un restaurant s-a făcut scrum. Zeci de persoane au fost evacuate! (Foto/Video)

#Postat de on decembrie 1, 2021

Zeci de oameni dintr-un bloc din Onești au fost evacuați în toiul nopții în urma unui incendiu violent care a izbucnit la terasa restaurantului Trottoir Grill de pe strada Republicii.

În scurt timp, flăcările s-au extins și au cuprins și acoperișul, iar tot blocul a fost inundat de fum.

ISU Bacău a mobilizat în zonă importante efective, un echipaj Smurd, autospeciale și o autoplatformă. În prima fază au fost evacuați 16 adulți și 2 copii, apoi pompierii au mai evacuat alte 40 de persoane de la scara vecină.

O persoană a suferit arsuri și a fost transportată la spital.

“Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 300 mp restaurant + terasă, aflate la parterul unui bloc de tip P+4 și acoperișul blocului (asterială lemn cu învelitoare din azbociment) pe circa 500 mp. Au mai acționat în sprijin și 1 ASAS de la SPSU Chimcomplex și 1 ASAS de la SVSU Tg. Ocna”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 4.00, însă pompierii au mai rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor complementare.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *