Current track

Title

Artist


S-a întâmplat la 25 noiembrie 1177
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on noiembrie 25, 2021

S-a întâmplat în 25 noiembrie 1177: Bătălia de la Montgisard, singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciaţi. Armatele unite ale lui Baldouin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană. Până la sfârşitul secolului al XII-lea, cruciaţii începuseră să piardă teren. Pierderea castelului de la Vadul lui Iacob, dezastrele bătăliilor de la Cresson şi Hattin împreună cu căderea Ierusalimului au marcat declinul puterii regatului creştin în Orient.

În tinereţe, Saladin fusese atras de un stil de viată paşnic, religios. Totuşi, s-a convins că numai un jihad (război sfânt) îi va scoate pe invadatori din Palestina si, cu ajutorul diplomaţiei şi al curajului militar, a continuat să unească multe facţiuni dezbinate şi disparate din Islam.Foarte respectat atât de musulmani, cât şi de creştini, Sala­din avea o reputaţie pe deplin meritată pentru curtoazia şi cavaleria lui faţă de inamici.Este renumit pentru compa­siunea pentru captivii creştini ţinuţi în temniţele din Da­masc, cărora le dădea blănuri ca să se încălzească.Spre deosebire de majoritatea membrilor armatelor cruciate, ca membru al elitei musulmane, Saladin era literat şi cultivat. Era un spadasin experimentat şi adeptul suliţei. Totuşi, amabilitatea şi mărinimia lui nu se aplicau în cazul forţe­lor militare pentru care simţea o ură neîndurătoare, deşi admira curajul cavalerilor laici ai armatelor cruciate.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Montgisard#/media/Fi%C8%99ier:Schlacht_von_Montgisard_2.jpg

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *