Current track

Title

Artist


S-a întâmplat la 20 noiembrie 1224
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on noiembrie 20, 2021

S-a întâmplat în 20 noiembrie 1224: Prima menţiune a Bisericii fortificate „Sf. Mihail” din Cisnădioara, judeţul Sibiu, monument în stil romanic. Situată la circa 10 km de Sibiu, Biserica-Cetate Sfântul Mihail de la Cisnădioara ese situată în vârful unui deal, acolo unde se ajunge după un urcuş de circa 10 minute prin pădure, pe o cărare cu trepte pietruite.

Conform mărturiilor vremii, construcția monumentului a început în jurul anului 1180, lucrările, executate de comunitatea de saşi colonizată de regalitatea maghiară, fiind continuate pentru circa 20 de ani. Domeniul se afla, la acel moment, sub jurisdicţia Prepoziturii Sibiului („Praepositura Cibiniensis”) – centrul ecleziastic al tuturor sașilor din Transilvania („Ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum“), fapt confirmat de către Papa Celestin al II-lea în anul 1191.Trebuie menţionat faptul că, în anul 1211, regele maghiar Andrei al II-lea (1205-1235) a adus Ordinul Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei, în scopul protejării graniței estice a Regatului Ungar de incursiunile cumane. Se menţionează un fragment din diploma de donație către aceştia: „am dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii, din dragoste frățească o țară numită Bârsa, în Transilvania între Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să o stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru (…) le-am îngăduit ca, de se va găsi în sus-numita țară a Bârsei aur și argint, o parte să se dea visteriei, iar restul să rămână lor. Pe deasupra le-am lăsat pe deplin târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie să-și ridice cetăți de lemn și orașe de lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Mihail_din_Cisn%C4%83dioara#/media/Fi%C8%99ier:Biserica_fortificat%C4%83_din_cisn%C4%83dioara.jpg

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *